La mulți ani, celor 62 de pensionari născuți de Sfânta Maria!


Ieri, 8 septembrie, 62 de pensionari, membri ai CARP Râmnicu Vâlcea, și-au sărbătorit ziua de naștere, iar unii și pe cea de nume. Din totalul sărbătoriților, potrivit datelor furnizate de Grigore Răban, președinte CAR Pensionari Râmnicu Vâlcea, 41 sunt femei din care 14 poartă numele Maria sau derivate, iar 21 sunt bărbați. Cel mai vârstnic sărbătorit este din Amărăști, se numește Lucreția Constantin și are 93 de ani, urmat de: Filofteia Rotaru, din Nicolae Bălcescu, de 84 de ani, Lucreția Apostolescu, din Râmnicu Vâlcea, de 78 de ani, Maria Nițescu, din Râmnic, de 78 de ani etc. Tuturor sărbătoriților de Sfânta Maria, Grigore Răban, șeful pensionarilor vâlceni, le urează viață lungă, sănătate și un sincer La mulți ani!