La inițiativa liberalului Schell, Campanie de sterilizare a câinilor din Brezoi


De ieri, 13 mai, în Brezoi a început o campanie de sterilizare a câinilor fără stăpân, precum și a celor din gospodării, acolo unde proprietarii își dau acordul. Acțiunea se desfășoară în parteneriat cu Asociația Vier Pfoten și este gratuită. Medicii dispun de un atelier mobil, dar există și un punct de lucru fix, chiar în sala de sport. „Acțiunea durează două săptămâni, iar de sterilizare se ocupă trei medici și trei oameni care adună câinii de pe străzi. Există o colaborare mai veche cu asociația respectivă, care are sediul în București și este printre cele mai mari din țară care se ocupă de acest lucru. Dispun de un atelier mobil și merg și-n teritoriu. Ce pot spune este că, prin această acțiune, venim în sprijinul cetățenilor, respectând, de altfel, și legea”, a declarat, pentru ziarul nostru, primarul orașului Brezoi, Robert Schell.