La Govora, sosirea chinezilor, sub semnul întrebării


După cum vă informam şi în ediţiile noastre precedente, administraţia staţiunii Băile Govora a concesionat firmei ZHONG HUA CTM Holding SRL nu mai puţin de 20 hectare pentru ridicarea unui centru medical tradiţional. După licitaţia câştigată la începutul lunii februarie, asiaticii erau aşteptaţi pentru finele acestei săptămâni ca să parafeze contractul. Conform conducerii administrative a staţiunii, sunt semne că momentul mult aşteptat va fi împins cu două săptămâni, la cererea părţii chineze: „E un simplu inconvenient de moment, n-am nici o emoţie pentru contract. Dacă nu ajung vineri, sigur vor sosi pe 24 martie”, e convingerea edilului liberal Mihai Mateescu.