La Fârtăţeşti, Băile Olăneşti, Horezu, Ocnele Mari, Păuşeşti, Racoviţa, Rm. Vâlcea, Ştefăneşti și Zătreni, 10 incendii într-o singură zi!


În ziua de 28 februarie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” au fost solicitați pentru stingerea a zece incendii de vegetație uscată în Băile Olăneşti, Fârtăţeşti, Horezu, Ocnele Mari, Păuşeşti, Racoviţa, Rm. Vâlcea (Stolniceni, Calea Bucureşti), Ştefă­neşti și Zătreni. Până la stingerea incendiilor, au ars: 6 tone de fân (Horezu), 5mp dintr-o magazie (Fârtăţeşti) și aproximativ 19 ha de vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș. La cele 10 incendii, cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, se pare a fi  utilizarea focului fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.
În data aceeași zi, la ora 16.24, pom­pie­rii militari din cadrul ISU „General Magheru” al Județului Vâlcea au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu produs la un depozit de furaje în localitatea Roești. Până la stingerea incendiului, au ars: depozitul de furaje (construit din BCA, pe o suprafață de circa 70 mp), aproximativ cinci tone de fân și au fost degradate aparatul de sudură și alte unelte. Cauza probabilă, stabilită în urma cer­cetărilor preliminare, pare a fi lipirea fără respectarea regulilor de apărare împotriva in­cendiilor (sudură fără îndepărtarea mate­ria­lelor combustibile-furaje).

14 intervenții SMURD în tot județul

Membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” au fost solicitați pentru 14 situații de urgență. Echipajele au inter­ve­nit în localitățile: Câineni, Costești, Livezi, Lun­gești, Mateești, Mihăești, Rm. Vâlcea, Stoenești și Voicești pentru: dureri: în piept, la nivelul capului, abdominale, de membre, la nivelul coloanei și stări generale de rău. După acordarea primului ajutor calificat, toți pa­cienții au fost transportați la cele mai apro­pia­te unități spitalicești pentru îngrijiri suplimentare.