„La Dăești, asfaltăm încă doi km din drumul județean”


A declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea
Nici vremea ploioasă și nici pandemia de Coronavirus nu îi opresc pe drumarii vâlceni! Încă de la începutul acestei săptămâni, angajații Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Vâlcea s-au aflat la lucru, de această dată pe raza comunei Dăești. Asta pentru că, în localitatea din apropierea Râmnicului, se continuă lucrările de modernizare a Drumului Județean 703L cu asfaltarea unui nou tronson de drum.
„La Dăești, asfaltăm încă doi km din drumul județean. Acest sector care urmează să fie asfaltat pornește de la Jiblea, de la intersecția cu DJ 703 G (drum pe care îl avem deja în lucru, cu fonduri europene) și se continuă până în fața sediului Poliției din Dăești. Am dat dispoziție ca pe acest tronson de drum să fie refăcute acostamentele, să avem poduri și podețe puse la punct, dar și indicatoare pentru semnalizare rutieră. Drumul este unul extrem de important și foarte circulat, fiind o variantă de ocolire a DN 7”, a declarat, marți, chiar din comuna Dăești, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.