La concursuri sportive de anvergură națională, Locurile I și III pentru angajații ISU Vâlcea


Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea a ocupat locul III la înot la o competiție organizată de Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, care s-a desfășurat, în zilele de 4 și 5 iulie, în municipiul Târgoviște, la Compelxul Turistic de Nataţie. Aici, 80 de cadre ale MAI au obținut rezultate deosebite, competiția reunind cei mai buni angajați din structurile ministerului.
Ocupantul locului III a fost Alexandru Oprea (foto), la proba de înot 50 metri liber, categoria de vârstă sub 35 de ani – bărbați. Alexandru Oprea este încadrat pe postul de subofițer în structurile de intervenție ale ISU Vâlcea. Această reușită se adaugă altor rezultate obținute în cadrul Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, anume locul I (la proba acordare prim ajutor calificat) obținut de echipa ISU Vâlcea în județul Gorj.
Organizarea acestor competiții urmăreşte angrenarea lucrătorilor din MAI în practicarea disciplinelor sportive cu o mare influenţă în dezvoltarea calităţilor motrice de bază, și în creşterea capacităţii de efort a organismului.
Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vâlcea