La centrul de permanență din Ostroveni mai lucrează doar NOUĂ MEDICI DE FAMILIE


Pe 1 octombrie 2019 îşi începea activitatea Centrul Medical de Permanenţă din Ostroveni, rezultat al unei iniţiative comune a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea şi a Consiliului Judeţean Vâlcea. Gândit să ofere asistenţă medicală locuitorilor din cel mai populat cartier al oraşului (dar nu numai lor) şi, în acelaşi timp, să degreveze Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de aşa-numitele „urgenţe de cod verde”, Centrul a fost deschis neîntrerupt de atunci după un program nocturn în zilele lucrătoare între orele 20.00 – 08.00 şi în week-end-uri de vinerea seara, de la ora 20.00, până lunea dimineaţa, la ora 08.00 (inclusiv în timpul sărbătorilor legale).
În acest prim an de funcţionare, Centrul de Permanenţă Ostroveni a oferit servicii medicale şi indicaţii de specialitate pentru 5.209 persoane, 3.118 dintre acestea fiind înregistrate în zilele nelucrătoare. În 120 de cazuri s-a acordat asistenţă medicală unor bebeluşi cu vârsta de până la un an. Drept urmare, medicii de familie ai centrului au aplicat aproape 3.000 de tratamente şi pansamente, au trimis în ambulator 216 persoane şi au considerat necesar să solicite ambulanţa în 28 de cazuri.
În prezent, Centrul de Permanenţă ce funcţionează la parterul fostului cămin al Liceului Ferdinand I este deservit de nouă medici de familie, un număr mai mic decât cel cu care s-a început în octombrie 2019. Medicii care activează în prezent aici sunt următorii: Bădescu Codruţa, Berbece Claudia-Elena, Corheci Alina-Iuliana, Neguţ Marius-Adrian, Obogeanu Alin (coordonator), Pătularu Claudia-Lavinia, Smărăndoiu Doina-Mihaela, Tuţă Cristiana şi Uscatu Simona.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea