LA CEAS ANIVERSAR: „La mulți ani, geniști!”


Mesajul comandantului Centrului de Perfecționare Geniu și EOD „Panait Donici”, colonel inginer Cristian-Gabriel Arinton cu ocazia sărbătoririi celor 140 de ani de existență a centrului:
„În actualul context al crizei generate de pandemia virusului SARS-CoV-2, nu a fost posibilă organizarea unei ceremonii de sărbătorire a celor 140 de ani la care să participe toți militarii care au făcut parte din marea familie a Centrului de Perfecționare Geniu și EOD «Panait Donici», precum și societatea civilă care ne-a susținut și ne-a fost alături în cei 45 de ani de funcționare neîntreruptă în garnizoana Râmnicu Vâlcea.
Istoria îndelungată a școlii a consemnat numeroase reorganizări și transformări, schimbări de denumiri și de garnizoane în care a funcționat, dar misiunea de bază a rămas aceeași: de a forma militarii geniști ai armatei României și de a le perfecționa pregătirea în raport cu nevoile armatei și aspirațiile lor de evoluție în cariera militară.
Activitatea neîntreruptă timp de 45 de ani în garnizoana Râmnicu Vâlcea, s-a datorat condițiilor excelente de pregătire, realizate într-un spațiu special construit pentru instituția de învățământ a armei geniu, de către, generația care tocmai finalizase «Transfăgărășanul», dar și ospitalității locuitorilor acestei urbe și sprijinului constant de care ne-am bucurat din partea autorităților publice locale pentru dezvoltarea școlii și integrarea ei în viața orașului.
Astăzi, putem afirma că Râmnicu Vâlcea reprezintă locul în care s-au format toți militarii geniști aflați în activitate în acest moment, precum și unii dintre cei care au trecut în ultimii ani în rezervă.
Procesul de învățământ din Centrul de Perfecționarea Geniu și EOD «Panait Donici» este unul modern, performant, integrat în învățământul național, cu identitate și personalitate proprie, compatibil cu sistemul de formare, specializare și perfecționare a personalului militar din armatele membre NATO.
În acest sens, se evidențiază efortul constant al instituției noastre de a asigura calitatea în educație la toate formele de pregătire pe care le organizăm, potrivit cerințelor, în acord cu legislația națională și nivelul amenințărilor identificate în mediul de securitate regional sau global.
În timp, am făcut pași importanți pe linia dezvoltării ofertei educaționale. Având în vedere valoarea corpului didactic al centrului, logistica didactică avută la dispoziție și măsurile generate de evoluția cadrului legislativ în anumite domenii, am proiectat și organizat noi cursuri de specializare.
Rolul important al instituției în cadrul sistemului de învățământ militar, reiese din faptul că pregătim militarii geniști pentru toate categoriile de forțe ale armatei: forțele terestre, aeriene și navale, iar în ultimii ani organizăm cursuri de specializare și perfecționare la care participă personal cu responsabilități în domeniul controlului mecanismelor explozive din întreg Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, precum și militarii țărilor membre NATO.

De asemenea, centrul are o misiune unicat în armata României, și anume creșterea, instrucția și dresajul câinilor de rasă pentru serviciul de pază al obiectivelor militare și pentru detectarea substanțelor explozive. Aceștia din urmă au intrat în compunerea unor echipe EOD care au executat misiuni în teatrele de operații, salvând vieți omenești în zone cu multiple pericole explozive.
În încheiere, doresc să le mulțumesc tuturor celor care de-a lungul timpului și-au adus aportul la dezvoltarea învățământului militar de geniu, iar colegilor le doresc putere de muncă pentru menținerea instituției în elita învățământului militar românesc.
La mulți ani, Centrului de Perfecționare Geniu și EOD «Panait Donici»!