La Biblioteca Județeană Vâlcea, conferință pe teme literare


Ieri, la orele prânzului, Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a găzduit un eveniment cultural pe teme literare. La întâlnire au fost invitați reprezentanţi ai Departamentului de Studii Romanice de la Facultatea de Litere şi Arte din cadrul universității sibiene „Lucian Blaga”. La evenimentul aflat la cea de-a treia ediție au participat conf. univ. dr. Mirela Ocinic și conf. univ. dr. Radu Vancu, ambii de la aceeași instituție de învățământ superior amintită mai sus.
Programul manifestării a cuprins prelegerile intitulate „Scriitorii canonici, o problemă?” (susţinută de către Mirela Ocinic) şi „Mihai Eminescu în era postumană” (susţinută de către Radu Vancu). De asemenea, s-a desfășurat și o expoziție de desene, operele aparținând elevilor Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea. Expoziția a fost dedicată poetului şi filosofului Lucian Blaga.
La final, credem de cuviință că ar fi util de amintit numele organizatorilor evenimentului desfășurat ieri. Aceștia sunt Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea – Secția Carte în Limbi Străine.