La Biblioteca județeană, expoziție dedicată Papei Ioan Paul al II-lea


În spiritul bunelor relații pe care autoritățile publice din județul nostru le au cu instituții poloneze, inclusiv în domeniul cultural, marți, 21 iulie 2020, cu începere de la ora 11.00, pe esplanada Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a fost inaugurată o interesantă expoziție. Este vorba despre o expoziție intitulată „Karol Wojtyla. Geneza”. Aceasta este dedicată aniversării a 100 de ani de la nașterea Papei Ioan Paul al II-lea. În cadrul expoziției vor fi prezentate cele mai importante momente din viața lui Karol Wojtyła, cel care a rămas cunoscut pe întreg mapamondul sub titulatura de Papa Ioan Paul al II-lea. Conform organizatorilor expoziției, evenimentul cultural poate fi privit ca o geneză, dar „nu numai în sensul de naștere, ci și ca pe o pregătire pentru un nou rol în viață și în societate: student, muncitor, preot, pastor, om de știință și papă”.
Evenimentul cultural la care facem referire se desfășoară în urma fructuosului parteneriat existent între Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea și Institutul Polonez din București. La vernisajul acestei expoziții au susținut alocuțiuni directorul Bibliotecii județene – Remus Grigorescu (foto, în prim-plan), reprezentanți ai Institutului Polonez din București, dar și Witold Urbanowski (foto, jos) – CEO al Ciech Soda România (cel mai important investitor polonez din județul Vâlcea).