La aniversară! Silviu Purcărete – 65


Maestrului Silviu Purcărete, cunoscut publicului vâlcean printr-o colaborare fructuoasă și îndelungă cu Teatrul Municipal ARIEL,  îi adresăm în numele redacției „Curierul de Vâlcea” și al cititorilor săi un călduros LA MULȚI ANI!, cu ocazia zilei sale de naștere.  Sâmbătă, 4 aprilie, a împlinit senioriala vârstă de șase decenii și jumătate.
Pentru a-i cinsti strălucita activitate regizorală, fără egal nu numai în țară, ci și în lume, TVR2 (un cuvânt de laudă la adresa postului de televiziune din partea noastră) prezintă astăzi, 6 aprilie, începând cu ora 20.00, celebrul spectacol „Danaidele”, pus în scenă de maestrul amintit cu două decenii în urmă. Fiind adeptul unui teatru de imagine, în care un rol extrem de important îl joacă personajul colectiv, Silviu Purcărete a creat, în 1995, o co-producție a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova cu Festivalurile de la Avignon, Viena și Amsterdam, mega-spectacolul „Danaidele”, inspirat din textele lui Eschil „Danaidele”, „Rugătoarele” și „Egiptenii”. Este cel mai impresionant spectacol care s-a pus vreodată pe-o scenă românească,  într-o distribuție de „zei”: Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Coca Bloos, Mariana Buruiană, Micaela Caracas, Alexandru Repan, Mihai Dinvale, Adriana Irimescu, Andreea Pârvu, Ramona Atanasoaie, Alin Olteanu, Lucian Dolgan, Mihai Giuritan, alături de o sută de tineri  actori ce alcătuiesc personajele colective:  Danaidele și Egiptenii. Scenariul și regia: Silviu Purcărete; traducerea textelor originale: Paul Mazon și Alexandru Miran; asistent regie:  Paul Chiribuță; muzica: Iosif Herțea; scenografi: Ștefania Cenean. Durata  spectacolului: 111 minute.
Cum scriam mai înainte, opera regizorală a lui Silviu Purcărete este cunoscută pe toate meridianele. Spectacolele sale au călătorit în lume din  Marea Britanie până în Brazilia, de la Viena la New York. Așadar, astăzi, la ora 20.00, pe TVR2, o producție de patrimoniu:  putem urmări una dintre cele mai tulburătoare  montări scenice ale creatorului regizor Silviu Purcărete –  „Danaidele”, jucată în română și în franceză.
La mulți ani, Maestre Silviu Purcărete! Publicul vâlcean iubitor al Thaliei te așteaptă oricând la Râmnic, unde te vei simți mereu ca acasă!