La aniversară Dând Cezarului ce-i al Cezarului…


În ultima duminică a acestui Făurar capricios (zile cu soare, iar nopți cu ger!) sărbătorim naşterea unuia dintre cei mai distinşi şi stimaţi medici – scriitori din Oltenia de sub Munte: dr. Nicolae Radu, originar din Cremenarii Vâlcii.
În această însemnare pe care mi-am propus s-o scriu cu ocazia aniversării seniorialei sale vârste, n-am să mă opresc, cu deosebire, asupra activității de medic pusă în slujba sănătății semenilor. Jurământul său de acum șase decenii și mai bine („…Dacă voi respecta acest legământ – al lui Hippocrate – fără să-l calc, fie să mă bucur pe deplin de viaţa şi de meseria mea, pururi cinstit de ceilalţi, iar dacă voi nesocoti şi voi fi un sperjur, merit să am o soartă dimpotrivă!) și l-a înnobilat cu aur, iar îndatoririle profesionale cu lumina dragostei fără de margini. Într-o convorbire mai veche, acest demn purtător al halatului alb mi-a spus că, de-a lungul anilor cât a slujit medicina românească, a salvat din ghiarele necruțătoarei „doamne cu coasa” peste patruzeci de mii de pacienți. La scara unei societăți – o cifră impresionantă!
Dar, cum am promis, mă opresc în însemnările mele, cu precădere, asupra operei scriitorului Nicolae Radu, cunoscut poet și prozator, care ne-a dăruit bucuria întâlnirii cu o frumoasă salbă de nestemate cărți, redând cititorilor pofta de a trăi nu doar în sănătate, ci și în adevărul din cuvinte, în curățenie morală și frumos.
Medicul – scriitor Nicolae Radu rămâne în analele Vâlcii ca „fiu de frunte al Galicei”. Deși de aproape un sfert de secol s-a stabilit cu familia în Bourg-en-Bresse, oraș din estul Franței, în prefectura departamentului Ain, el a rămas legat de glia străbună, opera sa oglindind istoria și vrerea de veacuri a Cremenarilor: iubirea de pământ și casă, de libertate și țară. Scriitorul Nicolae Radu rămâne în conștiința românilor ca autor al unor memorabile versuri, nuvele, memorii și romane, flori de cuvinte în calea ADEVĂRULUI. Înmănuncheate, recent, de prestigioasa editură „Antim Ivireanul” s-au alcătuit din ele patru tomuri: SCRIERI I, II, III și IV, o adevărată Ființă istorică.
Cu câțiva ani în urmă, a venit în fața cititorilor cu un volum de eseuri, sugestiv intitulat „Abecedar pentru avansați”, în paginile căruia rezumă „concepte relativ noi și altele mai vechi, al căror sens iniţial a fost completat sau chiar modificat”. Mi-am propus să amintesc despre această carte a sa, pentru că în ea se revarsă filozofia unei bogate experiențe de viață, a unui medic de ispravă și a unui scriitor dăruit cu mare talent, care și-a asumat, totodată, și rolul de dascăl pentru zeci de mii de discipoli cu prezenţă facultativă și virtuală într-un amfiteatru uman. A fost un împătimit al adevărului și al Cuvântului lui Dumnezeu. Întreaga activitate i-a fost călăuzită de o dulce deviză: „Urmele paşilor mei sunt faptele mele!” Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului; asta înseamnă, rezumând ce a dat semenilor, într-o viață, dr. Nicolae Radu, a da fiecăruia ce-i al lui.
Ioan BARBU

Nu-l cunoșteam personal pe doctorul Nicolae Radu atunci când, cu ani în urmă, i-am citit prima carte. Era o plachetă de poezie. Nici mai bună nici mai rea decât altele de același fel. Adică certifica o incontestabilă înzestrare literară, fără să-l personalizeze mai apăsat pe autor între cei ce, în aceeași perioadă, băteau, cum se spune, la porțile afirmării literare. Oricum, acea carte nu-mi îngăduia încă să-l descopăr pe remarcabilul scriitor care a devenit, mai târziu, Nicolae Radu. În schimb, un jurnal african, elaborat cam în aceeași perioadă, stătea mărturie că ne aflăm în fața unui autor demn de luat în seamă. Nu era vorba numai de priza foarte personală a unor realități cu care se confruntase în cursul unei experiențe personale ieșite din comun, ci de capacitatea de a observa detalii semnificative, de a portretiza, din numai câteva tușe, chipuri pe lângă care alții ar fi trecut indiferenți, de a reuni, într-o construcție coerentă realități cât se poate de palpabile, dar și haloul inefabil generat de ele, pe care doar un observator iscusit îl poate detecta.
Marea surpriză a urmat însă abia după aceea, când, cunoscându-l pe autor, am primit de la el o carte pe care tocmai o scosese de sub teascurile tipografiei. Se numea „Cerbul de la tufanul trăsnit”. Un titlu derutant, care nu lăsa să transpară aproape nimic din conținutul autentic al poveștii cu tâlc pe care o contura cu măiestrie și ne-o revela autorul. Lectura nu numai că mi-a adus certitudinea că ne aflăm în prezența unui scriitor adevărat, dar mi-a produs și o satisfacție de ordin estetic pe care n-o mai trăisem de multă vreme. Era (este!) în această carte o mostră de realism poetic absolut seducător, o proiecție a realului pe un orizont mitic și magic deopotrivă, care te încântă, pur și simplu. Aceasta se va dovedi a fi o „marcă” a stilului lui Nicolae Radu. Cărțile care au urmat au dovedit-o cu prisosință.
Care ar fi „dominanta comună” a acestor cărți?
Prima ar fi că toate, fără excepție, au ca izvor imperiul Mnemosynei, în diversele ipostaze ale acesteia. Memoria este plasma nevăzută din care s-au născut splendidele cărți ale lui Nicolae Radu. Și e firesc să fie așa, câtă vreme vechii greci ne-au învățat că Mnemosyne este mama tuturor muzelor. Un adevăr ce nu poate fi ignorat.
A doua e că toate se situează la o cotă valorică indiscutabilă. Recent, Editura „Antim Ivireanul”, fondată și condusă cu mână de maestru de generosul creator polivalent care este Ioan Barbu, a editat, în colecția „Opera Omnia”, patru cuprinzătoare volume de „Scrieri”, însumând peste 1.600 de pagini, care reunesc opera literară a lui Nicolae Radu. E încă un prilej să constatăm altitudinea valorică înaltă la care evoluează scriitorul de care ne ocupăm. Care, la cei 84 de ani pe care îi aniversează în acest final de februarie, continuă să ne încânte cu scrisul său, mustind de adevăr, de poezie și de lumină.
Doru MOȚOC

Cu toată empatia frăţească, îi adresăm urarea tradiţională «La mulţi ani, confrate drag!»