Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

20 noiembrie 2019

Klaus Iohannis și-a prezentat programul prezidențial „Împreună pentru România normală”


Preşedintele Klaus Iohannis a criticat guvernarea PSD, la prezentarea programului „Împreună pentru România normală”. După ani de zile în care a fost condusă de către PSD, România este în continuare prima la sărăcie şi pe ultimul loc în ceea ce priveşte protecţia persoanelor vulnerabile dintre toate statele UE, a acuzat Klaus Iohannis. El a vorbit și despre modul în care poate fi reconstruită România.
„Au trecut 30 de ani de la Revoluție, însă moștenirea comunismului s-a văzut în toate perioadele în care PSD a fost la putere, perpetuând incompetență și corupție, perpetuând atitudini contrare unui spirit democratic”, a afirmat președintele Klaus Iohannis, în debutul prezentării programului ”Împreună pentru România normală”. Acțiunea s-a desfășurat la World Trade Center Bucureşti, în prezenţa premierului desemnat, Ludovic Orban, a 700 de membri ai PNL, reprezentanţi ai societăţii civile, ai mediului academic şi ai structurilor asociative.
”După această guvernare PSD, România riscă să rămână singura țară din Uniunea Europeană cu MCV. Guvernarea eșuată a PSD a sufocat țara prin birocrație, incompetență, nepotism, corupție, abuzuri și lipsă de predictibilitate”, a acuzat șeful statului.
Una din prioritățille lui Klaus Iohannis este modernizarea administrației, care poate fi realizată doar după un amplu proces de audit, obiectiv și profesionist.
Ce înseamnă ”România normală”
România normală este România legii, adică țara în care legea este egală pentru toți. Klaus Iohannis a precizat că a fost și rămâne un susținător ”ferm” al luptei împotriva corupției și a pledat pentru o legislație suplă, ușor de înțeles și aplicat.
România normală este România sustenabilă prin educație, sănătate și solidaritate, a menționat șeful statului. Klaus Iohannis doreşte continuarea proiectului „România educată”, lansat în primul său mandat, proiect care înseamnă că fiecare copil va avea acces la învăţământ de calitate, şcolile sunt spaţii sigure pentru elevi şi profesori, iar şcoala formează cetăţeni activi şi implicaţi.
România normală este, de asemenea, țara în care se construiesc spitale moderne, în care cetățenii se bucură de servicii medicale de calitate și în care profesioniștii se simt prețuiți și încurajați. România normală este și România solidarității sociale, România tuturor vârstelor. ”După ani de guvernare social-democrată, țara noastră, din păcate, este încă prima la sărăcie și ultima la ocrotirea persoanelor vulnerabile dintre toate statele Uniunii Europene. Trist!”, a acuzat șeful statului.
Klaus Iohannis a acuzat guvernarea PSD că a neglijat investiţiile în infrastructura de transport, în şcoli şi spitale slăbind perspectivele de dezvoltare. „Creşterea preţurilor erodează bunăstarea românilor”, a susţinut şeful statului. ”Cheltuielile cu salariile, pensiile și asistența socială trebuie asigurate cu prioritate”, a fost mesajul lui Klaus Iohannis.
Preşedintele a criticat starea infrastructurii de transport, indiferent că este vorba despre transportul terestru, naval sau aerian. ”PSD știe bine de ce – pentru că au dorit să țină avioanele la sol și promisiunile în aer!”, a spus Klaus Iohannis, cu referire la scandalul în care ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost acuzat că a cerut ținerea la sol a avioanelor care îi transportau pe parlamentari la moțiunea de cenzură.
Comandat de Partidul Național Liberal – competitor politic, Cod AEP 31190005
Realizat de: SC Curier SRL

Publicitate

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la PNL