Juniorii din Zăvoi, CREȘTERE SPECTACULOASĂ în clasamentul național al academiilor de fotbal


Federația Română de Fotbal a anunțat continuarea procesului de clasificare (demarat în 2019) pe baza standardelor de calitate a academiilor, cluburilor cu activitate de copii și juniori și centrelor pentru fotbal juvenil din România. Proiectul a fost configurat cu sprijinul companiei olandeze NMC Bright, cu peste 15 ani de experiență în evaluarea, clasificarea și activitatea de consultanță a academiilor europene. În ediția 2020 a proiectului, cea de-a doua, un total de 69 de cluburi participante în competițiile de juniori FRF au fost clasificate, în urma cererii lor. Dintre acestea, 11 cluburi reprezintă premiere în sistemul de clasificare.
Din cele 58 de academii clasificate în 2019 care au solicitat clasificarea și în 2020, doar 13 au obținut punctaj mai mic decât anul precedent, în vreme ce 45 au obținut punctaj mai bun. Practic, un procent de 78% din academii au evoluat la nivel calitativ. Printre academiile fotbalistice care au fost incluse în acest clasament oficial al valorii din «sportul-rege» la nivel juvenil se numără și Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea. Gruparea fotbalistică din Parcul Zăvoi, a cărei funcționare este susținută de Primăria Râmnicului, ocupă locul 35 la nivel național (cu un coeficient de 59,5). Iar dacă acest loc 35 poate că nu pare impresionat la prima vedere trebuie spus că SCM Râmnicu Vâlcea se află la numai zece puncte de coeficient de ocupanta locului 20 – LPS „Iolanda Balaș Soter” Buzău (care are 69,16 puncte). Un alt indicator care confirmă faptul că academia de fotbal râmniceană se află pe un trend ascendent (deși are doar câțiva ani de când a fost înființată sub această titulatură) este faptul că, față de anul trecut, a obținut o îmbunătățire a coeficientului de nu mai puțin de 13 puncte! Dacă această îmbunătățire a coeficientului ar fi obținută și la finalul următorului sezon competițional (în vara anului 2021) atunci, în mod cert, SCM Râmnicu Vâlcea își va îmbunătăți și acest loc 35 din clasamentul național!

 

Clasamentul academiilor românești de fotbal (conform FRF)

 

• Material realizat cu sprijinul FRF