Junioarele IV de la CS Chimia și HCM Torok Se luptă pentru medalii la Târgu Mureș


• turneul are loc la finalul acestei săptămâni
După trei medalii recent cucerite de Colegiul Energetic la turneele finale de junioare I, II și III, dar și succesul de la ONSȘ, handbalul feminin juvenil din Vâlcea a devenit colecționar de medalii. CS Chimia Râmnicu Vâlcea (foto) – (antrenoare Nicoleta Lazăr) și HCM Torok – (antrenoare Mia Rădoi) se luptă, în aceste zile, pentru noi medalii. Acum este vorba despre turneul final al Campionatului Național de junioare IV, care se desfășoară la Târgu Mureș. În prima fază a întrecerii, Chimia Râmnicu Vâlcea se va duela cu United Galați, Corona Brașov și CSM București pentru primele două locuri în grupa C. De partea cealaltă, în grupa D, HCM Torok va da piept cu LPS Suceava, HCM Baia Mare și CSȘ Slobozia, miza fiind reprezentată tot de calificarea în faza următoare. Ar mai fi de amintit faptul că la această competiție participă echipe care au în componență jucătoare născute în anii 2002, 2003 și 2004.