Junioarele de la Energetic şi Centrul de Excelenţă, pregătite pentru noi succese în campionat


După un start cu dreptul, în care au obţinut numai victorii în primele două etape ale Seriei D din cadrul CN de Junioare I, jucătoarele de la cele două echipe râmnicene prezente în competiţie, Colegiul Energetic şi Centrul Naţional de Excelenţă, încearcă să câştige şi partidele din runda cu numărul trei, eventualele victorii având rolul de a consolida şi mai mult supremaţia cluburilor din judeţul nostru în clasamentul general al prestigioasei întreceri juvenile. Chiar dacă ambele formaţii vor evolua în deplasare, o misiune mai facilă în tentativa obţinerii celor trei puncte par să o aibă fetele de la Energetic (antrenor Marius Dănuleţ), ele având de efectuat o deplasare la Sibiu, pe terenul unei echipe ce nu s-a regăsit în debutul campionatului, înregistrând numai înfrângeri, Club Sportiv Şcolar. De asemenea, nici handbalistele Centrului Naţional de Excelenţă nu ar trebui să întâmpine prea multe dificultăţi pe terenul codaşei Club Sportiv Şcolar Făgăraş, formaţia râmniceană fiind favorită certă în faţa grupării braşovene.

Mai trebuie amintit faptul că în runda următoare din Seria D a CN de Junioare, cea cu numărul patru (programată pe 16 noiembrie), în sala de sport a Colegiului Energetic, cele două formaţii vâlcene vor avea de susţinut meciul direct, rezultat de care va depinde, cel mai probabil, configuraţia din partea superioară a clasamentului până la finalul turului.


Programul etapei a III-a (duminică, 27 octombrie)


CSŞ Mediaş – CSŞ Dinamo Braşov

CSŞ Făgăraş – Naţional Râmnicu Vâlcea

CSŞ Sibiu – Energetic Râmnicu Vâlcea


Clasament


1.Energetic Râmnicu Vâlcea    6p     (71-46)

2.Naţional Râmnicu Vâlcea     6p     (50-43)

3.CSŞ Dinamo Braşov            3p     (63-60)

4.CSŞ Mediaş                      3p     (41-46)

5.CSŞ Sibiu                         0p     (36-47)

6.CSŞ Făgăraş                     0p     (62-81)

*primele patru locuri asigură calificarea la Turneul Semifinal I