Junioarele au făcut show în Sala „Traian”


În zile de joi, vineri și sâmbătă, Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea a găzduit un puternic turneu internațional amical de handbal feminin dedicat categoriei de vârstă Under 18. Au fost prezente la întrecere selecționatele Cehiei, Slovaciei, Tunisiei și, evident, României. «Tricolorele mici», pregătite de antrenorii Carmen Amariei, Ildiko Kerekeș-Barbu și Marius Dănuleț s-au impus în fața celor trei adversare, cu scorurile 26-24 (în fața Tunisiei), 25-17 (cu Slovacia) și 20-18 (în fața Cehiei, echipa considerată cel mai dificil adversar pentru fetele noastre). În urma acestor succese pe linie, România Under 18 și-a adjudecat titlul de campioană a întrecerii internaționale desfășurată la Râmnicu Vâlcea.
La finalul întrecerii, au fost acordate premii pentru toate echipele participante, dar și premii pentru cele mai bune jucătoare. „Tricolorele mici” și-au adjudecat cel mai valoros premiu individual, Denisa Vîlcan fiind considerată cea mai bună jucătoare a competiției. De asemenea, Andreea Chetraru a fost desemnată cea mai bună portăriță a turneului. De amintit și faptul că festivitatea de premiere organizată sâmbătă a fost oficiată de o fostă jucătoare a Oltchimului – Steluța Luca, actualmente vicepreședinte al Federației Române de Handbal.