Județul Vâlcea, prezent la Târgul de Turism al României


Păstrând tradiția ultimilor ani, Consiliul Județean Vâlcea a participat și la această ediție de toamnă a Târgului de Turism al României, eveniment care s-a desfășurat în perioada 14-17 noiembrie, la București. Sâmbătă, 16 noiembrie, cei interesați de oferta turistică a județului Vâlcea au fost întâmpinați și au putut primi detalii chiar de la președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu. Sub genericul „Vâlcea, județul turismului total!”, Consiliul Județean Vâlcea, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea, își propune promovarea zonelor de atracție turistică, a serviciilor, precum și a produselor tradiționale:
„Dacă anul trecut l-am avut în prim plan pe marele voievod Mircea cel Bătrân, anul acesta am schimbat conceptul și am avut un stand cu totul special. Pentru că tot vorbim despre satul românesc, am reprodus o culă, asemenea Culei Bujoreanu de la Muzeul Satului, unul dintre principalele obiective turistice din zonă. Am pregătit expoziții, un concert, dar și multe alte surprize. Vom promova Vâlcea, cel mai frumos județ din România, dar și un concept nou pe care eu l-am lansat: Vâlcea, județul turismului total! De ce? Pentru că turiștii pot alege ca destinație de vacanță județul Vâlcea, în orice perioadă a anului. Relieful, istoria, muzeele, mănăstirile creează unicitate județului Vâlcea, oferind oportunitatea turismului total”, a declarat Constantin Rădulescu, președinte Consiliul Județean Vâlcea.