Prin gazoductul BRUA, Gușoeni devine „capitală” pentru trei județe!


Una dintre prioritățile admi­nis­trației din Gușoeni este intro­du­cerea sistemului de gaze naturale în comună. Primarul Ni­colae Concioiu spune că, din bugetul local, s-au alocat deja două miliarde lei vechi pen­tru întocmirea proiectului, stu­diile de fezabilitate fiind făcute deja. În plus, a fost primit avizul fa­vorabil de la Autoritatea Naţio­nală de Reglementare în Do­meniul Energiei, dar şi cota de gaze. Reamintim că localitatea Guşoeni se află pe traseul gazoductului BRUA, o conductă care va lega patru ţări: Bulgaria, România, Ungaria şi Austria.
„Pe teritoriul comunei noas­tre va fi făcută organizarea de şan­tier pentru trei judeţe, iar lu­crările vor fi demarate la sfârşitul acestui an. Vor fi, astfel, lucrări de amploare, iar acest lucru va im­pulsiona puţin şi viaţa econo­mică din localitate. Am asigurări din partea Companiei Transgaz că vom fi sprijiniţi cu lucrări în do­meniul dumnealor de activi­tate. La prima rectificare de bu­get, intenţionăm să mai alocăm o sumă de bani pentru dema­rarea lucrărilor de început ale acestei investiţii, anume racordul la conducta magistrală, la staţia de reglare şi măsurare pre­siune”, declară edilul Concioiu.