Iubire prin povestire
Pe lângă nevoile biologice, hrană, scutece, dragoste de părinţi, copiii au nevoie și de… povești. Copiii nu cresc bine dacă n-au pe cineva, o bunică, un bunic, o soră, un frate mai mare, un vecin să le spună întâmplări adevărate sau, mai ales, neadevărate, din viaţa lor și a altora. Povestea este hrana spirituală a copiilor.
În copilăria mea am avut parte de acest aliment preţios, la început în Izlazul comunal, prima mea școală și, după ce am învăţat să citesc, în cărţile primite cu generozitate de la fratele mai mare și de la învăţătorul meu, un împătimit iubitor de cărţi și de literatură.
Prima carte citită de mine, în clasa a doua primară, a fost UITUCILĂ, scrisă de Moș Nae, pseudonimul literar al celebrului povestitor din vremea aceea, Nicolae Batzaria. Un titlu incitant, pentru că îl identificam cu personaje reale din anturajul meu. Întâmplător, Izlazul comunal era alături de cimitirul satului și, cu sau fără voia mea, asistam la toate înmormântările, ocazie cu care îl întâlneam pe UITUCILĂ, cel care urmărea cortegiul funerar plângând morţi pe care nu-i cunoscuse. Toate năzdrăvăniile colegilor și prietenilor mei le identificam în cartea lui Moș Nae, devenit un bun prieten. Nu e de mirare că îi urmăream în revistele vremii și alte povestiri despre Trăznea Trăznitu, tatăl lui Uitucilă sau celebrul Haplea, eroi literari intraţi în universul meu de cunoaștere.
Dar m-am luat cu vorba și nu vreau să credeţi că am uitat, ca Uitucilă, de unde am plecat. Într-un comentariu anterior al cărţii ELA CEA FĂRĂ DE CUVINTE, publicată de Victoria Pătrașcu am dat vorbire despre o minunată poveste pentru copii cuminţi și mai puţin cuminţi. A fost ocazia de reîntâlnire cu poveștile pentru copii și locul lor în educaţie. Am felicitat-o pe scriitoare pentru măiestria literară și mesajul generos al Elei, o fetiţă deosebit de sensibilă. Am căutat pe Internet numele autoarei și am avut bucuria să constat că mă aflu în faţa unei adevărate profesioniste a literaturii ilustrate pentru copii. Am cerut, firesc, un supliment de lectură și am primit cartea cu titlul STEJARUL PITIC, CEL MAI BUN TĂTIC. Lectura acestei cărţi pentru copii a fost o adevărată desfătare literară! Cele cinci povestiri cuprinse în carte sunt adevărate bijuterii de pus în lada de zestre a micilor cititori. E vorba, firește, de zestrea spirituală.
Îl văd cu ochii imaginaţiei pe micul stejar, un bătrân resemnat, învins de fraţii lui în lupta pentru lumină, „înlemnit așa, gros și noduros …morocănos și urâcios” cu ghinde neroditoare, fără „nici un pui de stejar născut la poalele lui”. Şi, deodată, vine o povestitoare și-i schimbă viaţa. Inventează un păianjen harnic, Tricotici și un pui de veveriţă abandonat de mamă. Stejărel, nume dat de fraţii lui mai mari, află, după ezitări, că este tătic cu toate obligaţiile aferente. Bine instruit de povestitoare și cu ajutorul lui Tricotici, Stejărel se comportă ca un adevărat părinte și povestea se transformă într-o lecţie de viaţă. Fiica adoptivă a lui Stejărel, botezată de Tricotici Bruni, pleacă și se întoarce cu Veveronel, soţul ei, și îl anunţă pe Stejărel că va fi bunicul puilor de veveriţă ce se vor naște în curând. Ca mulţumire pentru rolul de tătic, Bruni aduce două ghinde bine alese din pădure și le sădește lângă Stejărel, care nu va mai fi singurul exemplar vegetal din familie. Povestea lui Stejărel este încântătoare, autoarea are dibăcia unei magiciene, copiii sunt vrăjiţi de aventura bătrânului stejar din marginea pădurii, se întristează la sfârșitul lecturii, ca în toate cărţile bune, le pare rău că se termină și că nu știu ce a fost mai târziu.
Următoarea poveste se petrece în orașul Tot la fix. Chiar așa: tot la fix, și fără zăbavă! Ce o mai fi și asta? Aflăm că un împărat, Măria Sa Unghi drept, obsedat de ordine, o dușmancă a copiilor, a dat niște legi paranoice menite să otrăvească viaţa supușilor lui. Orașul Tot la fix este un oraș fără păsări, fără copaci, fără pisici, fără șoareci, unde se mănâncă un singur fel de mâncare, o pastă galbenă și lipicioasă, o adevărată pușcărie. Numai că povestitoarea le pregătește o surpriză micilor cititori. La marginea orașului Tot la fix trăia bunicuţa Berta, uitată de lume și de Împăratul Unghi drept. Într-o zi, doi nepoţi, Tomi și Ana, au pornit spre bunicuţa lor unde li se pregătise un ospăţ boieresc cu pâine aurie, coaptă la cuptor, cu salată de roșii din grădina Bertei, cu lapte dulce de la văcuţa Cling. De la Bunica Berta copiii au aflat și de existenţa unei taine vechi, joaca. Dar ce pot să facă niște copii, împotriva unui Împărat? Povestitoarea pregătise și de data asta o surpriză. Berta le vorbise despre un loc unde se trăiește fără să facă nimic, în burta mamei lor. Ce credeţi că a urmat? O revoluţie? Mai vedea! Cei doi au intrat într-un vis în care toţi copiii au revenit în burta mamelor și l-au învins pe Unghi drept pe cale pașnică. Îţi trebuie talent cu carul să-l inviţi la sfârșitul poveștii pe neînduplecatul Unghi drept să guste o trandafirată pregătită de Bunica Berta și să-l convingi să-și schimbe numele în Spirală Împărat!
În celelalte povestiri, cititorii o vor găsi pe Celestina, fiica Împăratului Cerul și a Împărătesei Marea, călătorind pe Nori în jurul Pământului, pe Plasmă și pe Lampă învinși de bătrânul anticar Cartianu, pe Bumbuţ, solul lui Moș Crăciun ducând zăpadă în Sahara și alte miracole inventate de inspirata povestitoare. Eu nu vă mai spun ce s-a întâmplat, dacă vreţi să știţi căutaţi cartea doamnei Victoria Pătrașcu, acolo veţi găsi cele mai fermecătoare povești. Convingeţi-l pe librar să ceară o nouă Ediţie, dacă cele dinainte s-au epuizat. Veţi găsi și ilustraţiile doamnei Livia Coloji, o adevărată maestră a genului, care completează strălucit inspiraţia autoarei, subliniază nuanţele epice și alegorice, îi ajută pe copii să înţeleagă mesajul povestirilor.
Nu pot să închei comentariul meu fără observaţia că în cartea Victoriei Pătrașcu nu veţi găsi scene brutale, crime și alte exemple rele pentru copii. Mesajul autoarei este unul de iubire. Iubire prin povestire.
Nicolae RADU (Franța)