ISU Vâlcea se mândrește cu noi dotări


• acestea pot salva vieți aflate în pericol

Recent, prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea au făcut cunoscute toate dotările care au intrat în subordinea instituției pe parcursul anului trecut.
Să vedem ce spun reprezentanții ISU referitor la acest capitol: „Unitatea noastră a primit, în urma achiziţiilor eşalonului superior, mijloace de transport şi mijloace tehnice necesare bunei desfăşurări a intervenţiilor: un autocamion de transport materiale pentru intervenţie; o autospecială pentru transport efective la intervenţie 16+1 locuri; o motopompă remorcabilă de mare capacitate Novus 600MPS, debit 12.000 l/min; cinci motopompe transportabile Daishin, debit 1.300 l/min; compresor pentru încărcarea buteliilor cu aer comprimat; șase aparate izolante cu autonomie marită Drager BG 4; un echipament de testare tip Drager”.

Punctul de Lucru Horezu a devenit operațional

„La nivel unitate s-a achiziţionat un autoturism marca Renault Clio. Prin programul operaţional regional 2007 – 2013, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenţie 3.3 – Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sud – Vest Oltenia, unităţii noastre i-a fost repartizată o autofreză de zăpadă şi un vehicul cu şenile / roţi tip UTV cu capacitate mărită de trecere cu remorca de transport terestru aferentă. În vederea reducerii timpului de răspuns şi eficientizarea acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, a fost operaţionalizat Punctul de Lucru Horezu în cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 20 decembrie 2016. Punctul de lucru are în dotare o autospecială complexă de intervenţie”, mai explică sursa citată.