Istoria scurtă a unui drum istoric: Strada Dorobanţi – General Praporgescu
Râmnicul interbelic înseamnă ,pentru majoritatea cititorilor acestei pagini, farmec şi nostalgie, tinereţea împlinită şi fericită a unui popor care tocmai învăţase că destinul său abia de-atunci se făurea. Pentru toţi aceştia dar şi pentru ceilalţi care rămân ataşaţi de oraşul lor, am decis alcătuirea un tribut de imagini rămase ascunse până azi. Sunt cadre care s-au opus istoriei noastre recente traduse prin distrugeri şi dispariţii, prin demolări şi ştergeri de clădiri îmbibate de trecut şi mit.
Unele dintre poveştile acestor clădiri miros şi azi a mister, atât despre existenţa lor dar mai ales despre scoaterea lor din linia arhitectonică a urbei. Toate informaţiile pe care fiecare dintre aceste edificii ni le-ar fi putut oferi, toate lecţiile şi poveţele care ar fi meritat să ajungă şi acum la noi şi urmaşii noştri, toate acestea rămân dispărute,din păcate. Istoria Râmnicului nostru nu sare de stadiul unui şuvoi de amintiri care te copleşesc, te uimesc şi te fascinează.
Ca martor direct şi involuntar al alterării definitive al centrului, vă pot garanta aceste trăiri. Anii 70-80 ai secolului trecut, au adus peste inima cetăţii, adică străzile Traian- Praporgescu-Mihai Bravu o inundaţie de excavatoare şi buldozere, halta finală a istoriei oraşului de altădată.
Invazia modernului începuse cu sete şi sălbăticie din zidurilor groase şi trainice ale caselor boiereşti. Aşa au căzut una după alta, cele mai frumoase şi mai reprezentative dintre casele Râmnicului de odinioară, cartea de vizită şi fala unui oraş crescut atent şi armonios secol după secol, generaţie după generaţie. Locuri virane şi orizonturi goale au apărut la schimbul istoric impus de sistem.
Cifrele puţine de care dispunem spun însă o istorie îndelungată şi încântătoare a străzii Dorobanţi:
Cifrele puţine de care dispunem spun însă o istorie îndelungată şi încântătoare a străzii Dorobanţi:
1787-1792 – primul document cartografic „Marea hartă a Ţării Româneşti”, în 108 planşe color la scara 1/57600.
1790-1791 – planşa nr.38 care prezintă oraşul şi o parte din împrejurimile sale. Râmnicul era străbătut de patru ulicioare cu aproximativ 120 de case, una din aceste uliţe, fiind subiectul acestui articol
1857 – document cartografic „Planşa moşii vetrei episcopii şi râul Râmnicului locuitorilor înfundate împrejurul oraşului Râmnic”. Uliţa este perfect conturată, se ramifică din Drumul Troianului, din Oraşul de Jos, urcă uşor spre nord şi dă în Drumul Mare, la Podişcă. În traseul ei se întâlnesc mai multe case mari de boieri: Bărăţia, Oromolu, Străchinescu, Olănescu şi Bunescu.
5 aprilie 1874 – anul din care strada se redenumeşte Mircea Vodă şi când d-rul Gh. D. Boicescu avea o prăvălie în faţa târgului la intersecţia cu Mihai Bravu (dosar 818/1874)
15 septembrie 1879 – strada îşi schimbă numele din nou devenind „Brâncoveanu Vodă” (dosar 18/1879)
15 septembrie 1879 – strada îşi schimbă numele din nou devenind „Brâncoveanu Vodă” (dosar 18/1879)
3 decembrie 1891 – este momentul în care poliţistul oraşului face cunoscut cu adresa nr.4920/1891 primăriei că va împărţi străzile urbei pe culori pentru a uşura controlul. De-acum, strada va purta un nume nou „Dorobanţi” şi va face parte din culoarea roşie. Punctul său de plecare va fi Hotelul Temelie şi va duce până la spital, şi din şanţul acestuia până în strada Traian (dosar 6/1891).
Trebuie spus că acest nou nume al străzii a fost dat întru cinstirea veşnică a eroilor Războiului de Independenţă, în special în amintirea Regimentului 2, de dorobanţi vâlceni.
24 februarie 1920 – strada îşi mai schimbă o dată numele în General Praporgescu, cel care a fost comandantul Corpului de Armată de la Olt, căzut eroic în Primul Război Mondial, la 1916, pe vârful Colţi, din masivul Făgăraş (dosar 26/1920, Decizia 187/1920).
Pentru orice râmnicean adevărat, această stradă rămâne în memorie şi prin numeroasele şi reprezentativele sale monumente.
1722 – 1724 – Biserica Sfântul Anton de Padova, ridicată la insistenţele pastorului Gregorius, pe locul alteia mai vechi din 1694-1697.
1722 – 1724 – Biserica Sfântul Anton de Padova, ridicată la insistenţele pastorului Gregorius, pe locul alteia mai vechi din 1694-1697.
1747 – Biserica Buna Vestire căreia legenda îi atribuie locului o primă biserică sub ocrotirea directă a marelui voievod Mircea cel Bătrân. Cu certitudine, o ctitorie este ridicată aici între 1509-1510, în vremea lui Mircea Ciobanul. Este arsă din temelie în timpul războiului austro-turc din 1736-1739 şi refăcută, mai târziu, de logofătul Radu Râmniceanu împreună cu Ioan Moldoveanu şi jupân Grigore din Sibiu, în anul 1747, octombrie 9 (Arhivele Olteniei nr.20/1930)
1783-1784 – Biserica Sfântul Dumitru este rezidită de Pahomie Monahul, Preda Bujoreanu şi fiul acestuia Constantin. În vechime, istoria vorbeşte despre existenţa unei capele a comunităţii franciscane.
1910- biserica comunităţii luterane, construită prin osteneala pastorului R. Monzel.
Despre şcolile de pe stradă, 1903 este anul în care este consemnată prezenţa şcolii comunităţii catolice, care activa cu 55 de elevi în două camere, bine luminate cu ferestrele orientate spre răsărit.
1909-1911 – liceul Alexandru Lahovary este ridicat pe locul unde, o vreme, a funcţionat şi spitalul oraşului iar construcţia s-a realizat cu proiectul arhitectului Ion Referendaru şi după planurile lui Ghica Budeşti.
La săparea şanţurilor pentru fundaţie au fost găsite şi scoase la lumină numeroase vestigii romane.
1920-1925 şi 1928-1931 – liceul de fete construit în etape, a început să funcţioneze în casa Dissescu.
1925-1927 – Şcoala Superioară de Comerţ Mihail Oromolu, pe locul acesteia, azi, găsim terenul de sport al CN Lahovary.
Ca orice stradă centrală, Dorobanţi era ca un şirag cu cele mai de soi dintre toate casele Râmnicului. Moderne, cochete, de bun gust şi solide mare parte dintre acestea au pierit definitiv:
1905 – Casa N. Angelescu, construcţie modernă cu etaj, pe stilul baroc şi care la parter găzduia numeroase magazine.
1910- Casa Alexandru Boicescu era considerată de toată lumea una dintre cele mai semeţe, construcţie impunătoare cu etaj, trei balcoane deasupra fiecăreia dintre intrări. La parter, multă vreme puteai găsi ateliere şi magazine de tot felul.
Secolul XVIII, a doua jumătate – Casa Bărăţiei, clădire mare, cu etaj şi parter unde meşteri şi băcani îşi câştigau pâinea.
Secolul XIX, prima decadă – casa N. Temelie, construcţie mare , cu etaj, al cărei parter era spaţiul mai multor magazine.
1907- Hotel Dacia, construcţie suficient de spaţioasă cât să se întindă pe două străzi.
1876 – la intersecţia străzilor Călăraşi-Dorobanţi- Traian- Piaţa Trăsurilor trona o clădire mare fără etaj, pe două străzi paralele la stânga, Dorobanţi, la dreapta Călăraşi, cu faţada principală şa strada Traian- Piaţa Trăsurilor. A fost proprietatea Marghiaoalei Chiovici, al doilea proprietar, din 1899, Solveanu Elisa care face şi renovarea casei, al treilea proprietar, la 1901, Titu Gârboviceanu. Aici, au funcţionat, în timp, mai multe ateliere şi magazine.
1869 – fraţii Lahovary, Nicu, Grigorie şi George cedează un teren din centrul oraşului pentru amenajarea pieţei spre folosinţa generală a tuturor locuitorilor Râmnicului (dosar 610/1869).
Secolul XVIIII – în parcul comunal se află una din cele mai mari case ce reprezintă stilul arhitectonic local. Casa familiei Socoteanu, dată ca zestre fiicei lor, Bica, la căsătoria acesteia cu Iancu Lahovary. Rămasă moştenire prin testament Irinei Sterian, care la 1909, o vinde pentru suma de 100.000 lei primăriei Râmnicului.
1897- casa parohială a bisericii „Buna Vestire”, care la 28 septembrie 1901 devine Hotel Central.
1907-1909 – Oficiul Poştal, ridicat pe locul casei Elinescu de ing. C. Reschovsky .
Traversând Bulevardul Tudor Vladimirescu, vom ajunge să facem cunoştinţă cu noi construcţii deosebite :
Secolul XIX – casa Gogu Ştefănescu, considerată o veritabilă bijuterie a vechii linii arhitectonice a oraşului este locul unde se înalţă Prefectura de azi.
1908 – casa dr. Gh. Sabin, de asemenea şi această clădire se remarca prin eleganţă numeroaselor stiluri componente.
1933 – casa Eustaţiu Cristescu, stil cubist.
1930 – casa avocatului Bunescu.
1858-1859 – Casa Oromolu, micul palat al centrului Râmnicului.
1912- Palatul Prefecturii, sediul actualie primării.
1930- casa Zeanea.
1927 – sanatoriul Zeanea, stil colonial cu intrarea principală marcată de coloane şi pilaştri care susţin un fronton cu elemente decorative. Acoperişul este marcat de trei domuri luminate prin lucarne rotunde frumos îmbrăcate cu tablă modelată.
1921 – casa căpitanului Roşianu, un timp şi internatul liceului Lahovary.
Care era, în schimb, ponderea cestor cămine pentru strada Dorobanţi?
1790 – circa 18 case
1899 – 54 de case , 23 pe stânga şi 31 pe dreapta
1941 – 60 de case
2003 – 10 case, restul demolate
2004- numai nouă.
Între 1897 şi 1937, putem vorbi despre o înfloritoare perioadă economică în care înregistrăm 82 de magazine comerciale, ateliere. În ceea ce priveşte hanurile, după catagrafii, la 1835 erau cele ale lui Niţă Neaţmţ, Bica Lahovary, Badea Mătăsaru şi Niţă Temelie.
La capitolul ateliere, statistica ne arată cum la 1897 fiinţa cu succes modista Aneta Dobrotineanu, croitorul Gotfried Palmina, legătoria de cărţi a lui Iosepa Aftalion.
În 1901, Hotelul Central deţinea cea mai mare pondere cu ale sale 13 camere.
În 1907 – Hotel Dacia
În 1924, armeanul Sarkisian Nisan deţinea coloniale „La Cămila”.
1931 C-tin Ionescu „Coana Miţa” -cofetărie.