Isterie în marketurile din Râmnic


• Coronavirus a dus la vânzări mai mari ca-n perioada sărbătorilor

Isterie la propriu în supermarket-urile și market-urile din Râmnic: oamenii au făcut cozi infernale și nu pentru orice fel de cumpărături, ci pentru a-și face provizii, ca urmare a alertei de Coronavirus. Astfel, într-unul din supermarket-urile din Râmnic rafturile cu produse antibacteriene erau goale. Nu mai erau șervețele și geluri antibacteriene. Iar la raioanele cu făină, mălai, orez, paste… îmbulzeală. Astfel, coșuri pline cu alimente neperisabile se aflau la casele de marcat. Vânzătoarele au ținut să precizeze că nu s-au înregistrat astfel de vânzări nici în perioada sărbătorilor de Crăciun și Paște.