IPS Gherasim, plâns și la Costești: „Arnota era casa sufletului său și aici ar fi dorit să fie îngropat!”


•susține cu tărie și regret Toma Peștereanu, alesul social-democrat

Vestea trecerii la cele sfinte a IPS Gherasim a surprins și comunitatea păstorită de către edilul PSD. Toma Peștereanu spune că era sigur de centenarul regretatului părinte: „Relația IPS Gherasim cu noi, cei din Costești, a fost, dintotdeauna, una deosebit și profundă. Mereu spunea cât de bine se simte printre noi și că Arnota este casa sufletului său, unde vroia să-și doarmă somnul de veci. Ceea ce a făcut pentru mănăstirea Arnota și prin modernizarea acesteia pentru toată comuna, nu va putea fi șters niciodată de către absolut nimeni. E un regret sincer și adânc tot ceea ce simțim aici, la Costești, în fața acestui moment dureros! Dumnezeu să-l ierte!”