Ion Dumitrescu în memoria afectivă a râmnicenilor

Personalitatea lui Ion Dumitrescu, mereu prezentă în memoria vâlcenilor.

Omul luminos, solar şi optimist, iubitor al semenilor săi, cum şi-l aminteşte pianista Ilinca Dumitrescu pe tatăl său, Ion Dumitrescu, s-a desprins de meleagurile natale ale Vâlcii unde şi-a început studiile muzicale, pentru a-şi împlini, în mod strălucit, la Bucureşti, menirea de compozitor, profesor, dirijor, preşedinte al Uniunii Compozito­­­rilor şi Muzicologilor din România.

Îşi simţea puterea în seva pe care i-o dăduse pământul Oteşanilor, prin imaginile vii şi colorate, pline de vigoare şi strălucire ce vor transpărea, mai târziu, în creaţia sa.

Şi-a intuit destinul de excepţie, de “om mare” aşa cum mărturiseşte în “Filele mele de calendar”, unde îşi consemnează personal naşterea şi îşi prefigurează devenirea. “ …în ziua de 20 ale lunii Mai, orele 12 din zi, s-a născut în casa părintească din satul Chilia, comuna Oteşani, plaiul Horezului, pruncul Ion, de parte bărbătească, fiu al lui Dumi­tru, de ani 30 şi al Florichii, de ani 19, ambii locui­tori ai sus zisei comune. Noul născut se află în deplină stare a sănătăţii… Iar Gresarea, neastâm­­­părată, clipocind în fundul curţii, s-a grăbit din piatră-n piatră să dea de veste Luncavăţului, Lun­ca­­­văţul Oltului, Oltul Dunării, Dunărea Mării, Marea Oceanelor şi până seara, tot pământul rotund a fost pus în cunoştinţa evenimentului”. (Ion Dumitrescu, Filele mele de calendar, din Un clasic modern, Ion Dumitrescu, ediţie critică de Costin Tuchilă şi Puşa Roth, ed. Academiei Române, Bucureşti 2006, p. 7).

Plecarea în capitală, spaţiu prielnic dezvoltării şi afirmării unei fiinţe pline de energie şi idealuri, nu a însemnat dezrădăcinarea sau negarea locurilor natale aşa cum, din păcate, s-a întâmplat cu alţi vâlceni. Râmnicului îi păstrez locul de lângă inimă este titlul unui articol scris de Ion Dumitrescu în nr. 1 al Ziarului „Orizont” din 20 februarie 1968, p. 2. Străbătut de fiorul amintirilor, articolul evocă cu simţire şi dragoste mărturisită, anii petrecuţi la Râmnic: “ce dulci şi pline erau verile vâlcene! …De atunci port ca Luncavăţul meu, nostalgia plaiului vâl­cean… Mi-a rămas în minte… imaginea unui Râmnic cultural – centru de învăţătură pentru tineret… Ce cor şi ce orchestră avea şcoala noas­­tră!… Anii petrecuţi la Râmnic mi-au fost timpul de avânturi, de aspiraţii, de planuri şi idealuri”.

Şi dacă Ion Dumitrescu le-a păstrat vâlcenilor un loc lângă inima sa, nici vâlcenii nu l-au uitat şi nu-l vor uita niciodată, îl vor cinsti şi iubi pentru totdeauna.

După Revoluţia din 1989, oraşul Râmnicu Vâlcea a reuşit să înfiinţeze o Filarmonică, punând astfel în valoare tradiţia muzicală a oraşului, bazată pe entuziasmul şi strădania celor care au iubit şi respectat muzica, fie ei creatori, animatori sau organizatori de evenimente muzicale.

În cel mai firesc mod, în anul 1996, prin Hot. Consiliului Judeţean Vâlcea nr.37 din 24 octombrie 1996, s-a atribuit denumirea „Ion Dumitrescu” Filarmonicii de Stat Vâlcea, omagiu suprem pe care comunitatea l-a atribuit maestrului. La con­­certul inaugural a fost prezentă distinsa pianistă Ilinca Dumitrescu care, de atunci, aproape anual, apare pe podiumul Filarmonicii, contribuind şi astfel, prin arta sa, la menţinerea vie a amintirii maestrului.

Pe 11 mai 2003, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la naşterea maestrului, medalionul Ion Du­mi­trescu, organizat de Muzeul de Artă din Râm­nicu Vâlcea, s-a bucurat de prestigioasa parti­cipare a muzicologului Octavian Lazăr Cosma şi a criticului Costin Tuchilă, urmat a doua zi, de concertul susţinut de Ilinca Dumitrescu pe scena Filarmonicii.

8 mai 2008 „Cu Ilinca Dumitrescu despre maestrul Ion Dumitrescu”, evocare la 95 de ani de la naşterea maestrului a fost o zi de neuitat, organizată de Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” Vâlcea. Expoziţia de obiecte ce au aparţinut maestrului, între care şi portretul realizat de Ciucurencu, prezentată de Ilinca Dumitrescu, evocarea unor amintiri despre tatăl Domniei sale, lecturile din „Filele mele de calendar”, precum şi momentele muzicale pe care aceasta ni le-a oferit împreună cu fagotistul Vasile Macovei au rămas adânc întipărite în mintea şi sufletul celor prezenţi.

Anul acesta, 2013, ziua de 20 mai a prilejuit cetăţenilor Râmnicului sărbătorirea a 625 de ani de la prima atestare documentară a Municipului Râmnicu Vâlcea. În aceeaşi zi, se împlineau 100 de ani de la naşterea lui Ion Dumitrescu. În semn de adânc omagiu pentru personalitatea maes­­­trului, Primăria Municipiului a emis un plic filatelic cu portretul acestuia, o pitorescă alee ce se des­prinde din Bulevardul Calea lui Traian, din partea de Nord a oraşului a primit numele Ion Dumitrescu, iar pianistei Ilinca Dumitresu i s-a înmânat distincţia „Râmnicul Meu”. Seara, în debutul con­cer­­­tului susţinut de Ilinca Dumitrescu şi dr fago­­­tistul Vasile Macovei, inginerul Gheorghe Ioniţă, viceprimarul oraşului şi personalităţi ale culturii vâlcene, alături de Ilinca Dumitrescu, au evocat şi omagiat personalitatea maestrului spre marea bucurie şi apreciere a publicului. Acestor evenimente deosebite li se adaugă consemnări periodice, în diversele publicaţii ale oraşului.

Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, biblio­tecă publică cu caracter enciclopedic, deţine o serie de documente ce se referă la personalitatea, viaţa şi activitatea maestrului. Amintim : „Enciclo­pedia judeţului Vâlcea,” elaborată de un colectiv sub coordonarea profesorului Ion Soare, „Un cla­sic modern Ion Dumitrescu”, ediţie critică de Cos­tin Tuchilă şi Puşa Roth, articole în publicaţii seriale („Orizont”, „Forum V”, Revista „Muzica” etc.). Pe lângă acestea, biblioteca deţine şi lucrări ce poartă semnătura maestrului: „Partitura Concertului pentru orchestră de coarde” din 1976, „120 de solfegii de grad superior” 4 ediţii (1964, 1976, 1985, 2012), „Muzica în Bucureştiul de ieri şi de azi” (1959).

„25 de ani de muzică românească”, volum omagial apărut în anul 1945 şi coordonat de însuşi Ion Dumitrescu, reprezintă un document aparte aflat în colecţia de carte veche a instituţiei noastre. Tipărit sub egida Societăţii Compozitorilor Români cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea prestigioasei instituţii artistice, publicată la Tipo­­grafia Modernă a Institutului de Arte Grafice Bucureşti, lucrarea s-a bucurat de implicarea maestrului Ion Dumitrescu, la acea dată profesor de teorie şi solfegiu la Conservatorul Regal de Muzică, compozitor şi şef de orchestră al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Exemplarul a fost achiziţionat de către Biblioteca Judeţeană în anul 1980 de la Antica­­­riatul din Râmnicu Vâlcea. O particularitate a aces­tui exemplar constă în faptul că, pe paginile consacrate articolelor biografice, unul din deţi­nătorii anteriori ai volumului, din păcate anonim, a ataşat articole decupate din presa vremii, care oferă informaţii despre performanţele compozito­­rilor trataţi în lucrare, fără însă a indica sursa sau vreun element de identificare a acesteia (titlu, an de apariţie, numărul paginii).

Volumul debutează cu un scurt istoric (p. 5 – 8) al fondării Societăţii Compozitorilor Români, în care sunt consemnate date şi informaţii importante precum: necesitatea şi scopul unei astfel de instituţii, numirea lui George Enescu în funcţia de preşedinte, elaborarea şi adoptarea statutului, atragerea de noi membri, modalităţi de obţinere a resurselor finan­­ciare necesare funcţionării Socie­­tăţii ş.a.. Ca o con­fir­mare a faptelor prezentate, în pagina imediat urmă­toare (p. 9) este reprodus actul oficial din anul 1923, prin care Societatea Com­pozitorilor Români, înfiinţată în 1920, a dobândit personalitate juridică. Redarea conţinutu­lui manifestului Societăţii Compozitorilor Români cu prilejul celui dintâi concert simfonic organizat (p. 11), componenţa Comitetului Societăţii pe anii 1920, 1930, 1945 (p. 12), precum şi o dedicaţie adresată preşedintelui George Enescu şi semnată Mihail Jora (p. 13 – 14) vin să com­ple­teze partea introductivă a volumului omagial, îngrijit cu dăruire de Ion Dumitrescu.

Urmează o serie de articole şi studii despre muzica românească, purtând semnături ilustre ca: Alfred Alessandrescu, Paul Constantinescu, Ion Dumi­­trescu, Mihail G. Andricu, Tiberiu Alexandru. Temele abordate sunt variate, de la evocări ale unor personalităţi remarcabile din muzica româ­neas­că (Alfonso Castaldi, Ion Nonna Otescu, Mihail Jora, Dimitrie Cuclin) la prezentarea Arhivei de folclor, creată şi organizată de Constantin Brăiloiu, descrierea procedeului de înregistrare a cântecelor populare, explicarea metodei de folclor muzical introdusă de acelaşi Constantin Brăiloiu şi încheind cu menţionarea celor mai importante as­­pecte referitoare la contribuţia Societăţii Compo­­­­zitorilor Români la respectarea proprietăţii literare şi artistice. Reprezentativ pentru capitolul dedicat evocării personalităţilor este articolul semnat de Ion Dumitrescu şi intitulat sugestiv „Trei mari das­­­căli, trei îndrumători”, în care autorul conturează cu măiestrie, în semn de recunoştinţă, portretele celor care au avut o influenţă considerabilă asupra formă­rii sale profesionale şi a strălucitei cariere artistice, renumiţii profesorii de armonie şi com­poziţie de la Conservatorul din Bucureşti: Alfonso Castaldi, Mihail Jora şi Dimitrie Cuclin.

Studiilor cu caracter ştiinţific din prima parte a volumului li se adaugă 84 de articole biografice ale compozitorilor români, ordonate alfabetic şi 17 reproduceri în facsimil ale unor lucrări compuse de George Enescu, Dimitrie Cuclin, Mihail Jora, Marţian Negrea, Mihail Andricu, Alfred Alessan­­­dres­cu, Sabin Drăgoi, Zeno Vancea, Paul Cons­tantinescu, Constantin Silvestri, Ion şi Gheorghe Dumitrescu, Hilda Jerea ş.a..

Dincolo de caracterul omagial, ceea ce conferă valoarea bibliofilă a exemplarului este însemnarea însoţită de autograful maestrului George Enescu, aflate imediat după pagina de titlu şi redate ad litteram mai jos:

Cei 25 de ani împliniţi de Societatea Compozitorilor Români, precum şi activitatea acesteia, dovedesc avântul ce l-a luat creaţia noastră muzicală’n ultimul pătrar de veac.

Sîntem îndreptăţiţi să sperăm într’un viitor şi mai rodnic, şi mai bogat în lucrări ale căror valoare să se impue lumei întregi.

George Enescu, aprilie 1945

Volumul este tipărit în format A4, cu tipar negru, excepţie făcând pagina de titlu, tipărită cu roşu; în text sunt inserate 29 de ilustraţii, portrete desenate de pictorul Ştefan Ioanid.

Realizată pe carton alb, într-o cromatică bicoloră (negru cu roşu), prima copertă este parţial desprinsă din legătură, prezintă pete, îndoituri şi franjurări marginale. De remarcat este faptul că realizatorul copertei, acelaşi Ştefan Ioanid, a ales să o ornamenteze în partea superioară cu o gravură ce înfăţişează o scenă din balada „Mioriţa”, una dintre cele mai reprezentative creaţii folclorice româneşti, simbol al perenităţii poporului român.

Personalitate de mare anvergură spirituală, creator, inspirat şi energic, ce a ştiut să dea tuturor din prea plinul darurilor sale, dovedindu-şi iubirea de semeni în tot ceea ce a ctitorit de-a lungul vieţii, Ion Dumitrescu rămâne pururea viu în mintea şi sufletul vâlcenilor din mijlocul cărora s-a desprins.