Invitație la Mănăstirea Lainici, sâmbătă, 16 martie: COMEMORAREA LUI BRÂNCUȘI


Nu spun o noutate, vreau doar să reamintesc dragilor cititori ai „Curierului de Vâlcea” că Părintele sculpturii moderne, Constantin Brâncuși, s-a născut la 19 februarie 1876, în satul Hobița, din Gorj, și a murit la 16 martie 1957, la Paris. Este înhumat în cimitirul Montparnasse.
Cu 12 ani în urmă, când omenirea a comemorat o jumătate de secol de la înălțarea la Domnul a ilustrului sculptor român, am făcut parte dintr-o numeroasă delegație a județului Gorj care s-a deplasat la Paris la mormântul celebrului sculptor. Nu-l cunoscusem până atunci pe scriitorul Ioan Barbu, despre care am aflat, cu satisfacție, că organizase și domnia sa, cu forțe proprii, o caravană culturală care era prezentă la comemorarea lui Brâncuși din data de 16 martie 2007, din capitala Franței.
Atunci, zeci de români din Gorj, Vâlcea, București, dar și conaționali trăitori în Franța, laolaltă, au participat la comemorarea care a avut loc chiar la mormântul sculptorului. Slujba de pomenire a fost oficiată de ÎPS Teofan, pe atunci Mitropolitul Olteniei, și ÎPS Iosif, Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi al Adunării Episcopilor Ortodocşi din Franţa, din anul 2002 numit de Sfântul Sinod director al Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene (Bruxelles). În sobor, s-au aflat mai mulți preoți ortodocși, între care și regretatul părinte Constantin Târziu, slujitor la altarul Catedralei „Sfinții Arhangheli”, cunoscută și sub numele Biserica Română din Paris, de pe strada Jean de Beauvais, unde, în anii tinereții, cântase la stramă și „zeul țăran” de la Hobița, Constantin Brâncuși.
Anul acesta se împlinesc 62 de ani de la moartea sculptorului. Nu-i o cifră rotundă, dar, începând cu 1994, timp de un sfert de secol, an de an, s-au organizat comemorări la diferite mănăstiri din Gorj, Vâlcea și Argeș. Din anul 2017, acestea au loc, ca și în acest an, la Sfânta Mănăstire Lainici. Părintele stareţ Ioachim Pârvulescu, autorul cuvintelor de aur „Timpul pe care omul îl petrece în biserică este timpul veşniciei“, a hotărât să statornicim această acțiune la mănăstirea în care viețuiește. Poate și datorită deslușirii unei taine, remarcată de scriitorul Mihai Sporiș și adoptată, apoi, de unii cercetători brâncușiologi, în frunte cu Preacuviosul părinte stareț Ioachim, că nu întâmpltor s-a stabilit să se oficieze slujba de pomenire a marelui sculptor la această mănăstire. În anul 1937, când a început construirea Complexului Sculptural Brâncuși, de la Târgu Jiu, romboidele Coloanei Infinite, care au fost confecționate la Atelierele mecanice din Petroșani, sub directa supraveghere a sculptorului, precum și materialul din piatră de Bambotoc, din care s-au făcut Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și Aleea Scaunelor, au fost transportate pe Defilelul Jiului, trecând astfel prin fața Sfintei Mănăstiri Lainici.
La comemorarea din acest an participă oameni de cultură, scriitori și cercetători ai vieții și operei sculptorului, din Gorj și Vâlcea, alți creștini ortodocși, iubitori ai operei lui Brâncuși. Aș aminti,câțiva din Vâlcea (a căror nume mi-au ajuns la urechi): Ion Aldescu, Ioan Barbu și soția sa Silvia, Maria și Gheorghe Cărbunescu, Petre Cichirdan, Iulian Comănescu, Maria și Pavel Clim, Ligia Diaconescu, Eugen Petrescu, Ion Predescu, Mihai și Gheorghe Sporiș, părintele Nicolae State-Burluși și alții, care vor fi întâmpinați de o seamă de gorjeni din elita intelectuală, între care Moise Bojincă și Ion Mocioi, care, împreună cu semnatarul acestor rânduri de suflet, sunt organizatorii acestei acțiuni.
În încheierea acestor rânduri aș dori să-mi exprim bucuria pentru faptul că, în 4 noiembrie 2015, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat Proiectul legislativ prin care data de 19 februarie a fost declarată „Ziua Brâncuşi” ca sărbătoare naţională, lege promulgată, la 27 noiembrie același an, de președintele României. Potrivit legii, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile. Am aflat, cu aceeași mare bucurie, că ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și-a manifestat dorința de a se realiza și un bust al celui mai mare sculptor al secolului XX, Constantin Brâncuși, care să fie amplasat în curtea Catedralei arhiepiscopale, alături de cel al Luceafărului poeziei românești Mihai Eminescu, a cărui inițiativă, la vremea respectivă, am salutat-o cu respect. Rog autoritățile locale să-l sprijine și de această dată pe ilustrul nostru ierarh și om de cultură.
• Ștefan STĂICULESCU