Investițiile continuă la Slătioara


Informam, zilele trecute, despre faptul că, în scurt timp, la Slătioara se va „închide” infrastructura de drumuri care, însumate, totalizează 110 kilometri. „În satul Rugetu, de exemplu, pe proiectul de 8,5 kilometri avem toată infrastructura bine pusă la punct, apă, canalizare, iluminat public, cămin cultural şi tot ce mai trebuie. Acum am depus un proiect prin GAL Horezu pentru şcoala din acest sat, prin care vom amenaja un teren sintetic pentru copiii de acolo şi un parc de joacă. Aşteptăm răspunsul de la AFIR Craiova, să putem realiza această investiţie. Dacă veniţi seara în localitate, veţi rămâne impresionaţi de câţi copii se joacă pe aceste terenuri. Vin şi din localităţile limitrofe tineri să joace fotbal, iar acest lucru ne bucură”, declară primarul Sorin Romcescu.