Investiții recepționate la Bărbătești


Finele săptămânii trecute a adus, în comuna edilului social democrat, finalizarea oficială a unor investiții deosebit de importante. Prima și cea mai așteptată a fost șantierul Centrului de informare turistică, investiţie de 400.000. Apoi a mai fost și reabilitarea bibliotecii comunale, în valoare de 260.000 lei prin Grupul de Acţiune Locală „Microregiunea Horezu”. După cum vă anunțam și anterior, principala noutate privind biblioteca este că a fost dotată cu zece calculatoare, iar cei care îi vor trece pragul vor avea acces gratuit la Internet.