Întrecerea anului: ANI vs DNA! Care ajunge primul la SJU?


spital_00

• în drum spre Vâlcea (Doamne ajută!) inspectorii Integrității au făcut o scurtă repetiție la Sibiu unde n-au iertat pe nimeni din conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență

Neregulile majore sesizate în ultima vreme la SJU par să aibă zilele numărate. Până să descindă în forță DNA-ul, semne de interes pe subiectul sănătății dă Agenția Națională de Integritate. ANI tocmai ce a „tăiat în care vie” la vecinii din nord sco­țând la iveală câteva cazuri de incompati­bilitate care, în comparație cu ceea ce s-a petrecut în curtea Consiliului Județean Vâl­cea, par niște glume nesărate. Aștep­tând ca Agenția să ajungă, mai devreme sau mai târziu, și prin ograda lui Cîlea and Co de la SJU, dăm publicității comunicatul oficial dătător de speranțe și pentru Vâlcea: „Inspectorii au constatat stare de incompatibilitate în cazul a 22 persoane (12 manageri de spital, un fost manager de spital, 8 șefi de secție și un fost director medical); încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către 14 persoane (2 manageri de spital, 11 șefi de secție și un director medi­cal) precum și încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie admi­nistrativă de către 2 persoane (un mana­ger de spital și un director medical). Lista medicilor descoperiți ca incompatibili sau în conflict de interese: 1. Ovidiu Mugurel Bu­tuc, manager interimar al Spitalului Cli­nic Județean Mureș, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 08 februarie 2013 – 22 mai 2014, întrucât, a deținut concomitent următoarele funcții: manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș și administrator al unei societăți comerciale (în perioada 08 februarie 2013 – 24 aprilie 2014) și manager interimar al Spitalului Județean Mureș și funcția de administrator al unei societăți comerciale (în perioada 18 aprilie – 22 mai 2014); Isidor Răducea, fost Ma­na­ger interimar al Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, județul Dolj. El s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2 februarie – 6 mai 2014, întrucât, simultan cu funcția de Manager interimar al Spita­lului de Psihiatrie Poiana Mare a exercitat și funcțiile de membru al Consiliului de Administrație în cadrul S.C. Avioane Cra­iova (în perioada 2 februarie – 6 mai 2014) și administrator la două societăți comerciale (în perioada 2 februarie – 1 aprilie 2014); Valentin Filip, manager al Spitalului Județean de Urgență Alexandria, Teleorman. El se află în stare de incom­pa­tibilitate începând cu data de 23 mai 2012, întrucât, simultan cu funcția de Manager interimar Spitalului Județean de Urgență Alexandria (în perioada 23 mai – 02 octom­brie 2012), respectiv, Manager al Spitalului exercită și funcția de administrator al unei societăți comerciale; Gheorghe Dincă, Manager al Spitalului Orășenesc Zim­nicea, Teleorman. S-a aflat în stare de in­com­patibilitate în perioada 25 noiembrie 2010 – 19 februarie 2014, întrucât, simul­tan cu funcția de Manager al Spitalului oră­șenesc Zimnicea a exercitat și calitatea de reprezentant al orașului Zimnicea în Adu­narea Generală a Acționarilor la S.C. APA SERV S.A.- Alexandria; Tiberiu Tă­taru, manager al Spitalului de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu”, Comuna Runcu, Gorj S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 iunie 2009 – 14 mai 2014, întrucât, simultan cu funcția de Manager al Spitalului de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu”, Comuna Runcu a exercitat și funcția de kinetoterapeut în cadrul unei societăți comerciale; Stela Firu, manager al Spitalului General Căi Ferate Drobeta – Turnu Severin, Mehedinți. Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de, 04 septembrie 2012, întrucât, simultan cu funcția de Manager al Spitalului General Căi Ferate Drobeta – Turnu Severin exer­cită și funcția de administrator al unei societăți comerciale; Gabriel Țintărescu manager al Spitalului de Psihiatrie Voila, Municipiul Câmpina, Prahova. Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 01 noiembrie 2013, întrucât, si­multan cu funcția de Manager al Spita­lului de Psihiatrie Voila, Municipiul Câmpina, exercită și funcţia de manager de proiect în cadrul unei societăți comerciale; Constanța Alina Filip, manager interimar al Spitalului Orășenesc Sinaia, Prahova. Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de, 08 iulie 2010, întrucât, simultan cu funcția de Manager interimar al Spitalu­lui Orășenesc Sinaia exercită și funcția de administrator la două societăți comerciale; Cătălin Vișean, manager al Spitalului de Boli Infecțioase Ploiești, Prahova. S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 decembrie 2010 – 30 aprilie 2012, întrucât, a deținut simultan cu funcția de Manager al Spitalului de Boli Infecțioase Ploiești și funcția de consilier pe probleme sociale în cadrul Biroului parlamentar al deputatului Sever Voinescu; Lidia Râjnoveanu, mana­ger al Spitalului de Ortopedie și Trauma­tologie Azuga, Prahova. Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 15 decembrie 2009, întrucât, simultan cu funcția de Manager al Spitalului de Orto­pedie și Traumatologie Azuga exercită și funcția de medic în cadrul Spitalului oră­șenesc Sinaia, și respectiv, în cadrul unei societăți comerciale; Petronela Paziuc, manager al Spitalului de Psihiatrie Câmpu­lung Moldovenesc, Suceava. Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de, 30 aprilie 2013, întrucât, simultan cu funcția de Manager al Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, exer­cită și funcția de medic primar psihiatrie în cadrul Cabinetului Medical Psihiatrie „Dr. Paziuc Alexandru”; Mihai Dan Roman, șef de Secție – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Se află în stare de incom­patibilitate începând cu data de, 03 ianuarie 2012, întrucât, simultan cu funcția de Șef al Secției Clinice Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu exercită și funcția de administrator al unei societăți comerciale;Marius Bogdan Păcală, șef Secție – Spitalul de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu și fost Director medi­cal interimar al spitalului (în perioada, 02 decembrie 2013 – 03 martie 2014), Sibiu. Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 28 mai 2007, întrucât, simultan cu funcțiile de Șef secție, res­pectiv Director medical interimar în cadrul Spitalului de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, exercită și funcția de administrator al unei societăți comerciale; Mihai Leonida Neamțu, fost Director medical în cadrul Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu. S-a aflat în stare de incom­patibilitate în perioada, 09 septembrie 2008 – 09 aprilie 2012, întrucât, simultan cu funcția de Director medical al Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu a exercitat și func­ția de administrator unic al unei societăți comerciale; Ieszenszky Geza, manager al Spitalului Municipal Gheorgheni, Harghita. S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada, 29 decembrie 2010 – 10 octom­brie 2012, întrucât, simultan cu funcția de Manager al Spitalului Municipal Gheor­gheni, a exercitat și funcția de adminis­trator al unei societăți comerciale; Ioan Manițiu, șef Secție – Clinica Cardiologie I – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de, 04 mai 2006, întrucât, simultan cu funcția de Șef al Secției Clinice Cardiologie I în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, exercită și funcția de administrator al unei societăți comerciale. El a încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, prin prisma atribuțiilor ce ii revin în calitate de Șef al Secției Clinice Cardiologie I în cadrul Spitalului Clinic Ju­de­țean de Urgență Sibiu, a încheiat con­tracte cu patru societăți furnizoare de medi­camente, societăți comerciale care au stabilit relaţii comerciale prin încheierea de contracte cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. În cazul său, Agenția Națională de Integritate a sesizat Par­che­tul de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu pri­vire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de inte­rese; Jurgen Paul Porr, șef Secție – Secția Clinică Interne I – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 09 iulie 2010, întrucât, simultan cu funcția de Șef al Secției Clinice Interne I a Spitalului Clinic Județean Sibiu, exercită și funcțiile de manager – administrator, al unei socie­tăți comerciale (în perioada 09 iulie 2010 – prezent) și funcția de Președinte al Foru­mului Democrat al Germanilor din Româ­nia (în perioada, 05 martie 2013 – prezent). În calitate de Șef al secției Clinice Interne I, în exercitarea atribuțiilor de decizie în ceea ce privește managementul medical la nivelul secției pe care o conduce, a par­ticipat în mod indirect la decizii privitoare la planul economico-financiar anual (d.p.d.v. al achizițiilor publice de medicamente) al Spitalului Clinic Județean Sibiu. Spitalul a achiziționat în anul 2013 de la S.C. Pfizer Ro S.R.L., medicamente în valoare de 677,5 Lei în baza unui acord-cadru de furnizare, a celor 4 contracte subsecvente de furnizare în valoare de 546,37 Lei, și a unei facturi fiscale în valoare de 131,13 Lei, firmă producătoare de medicamente cu care persoana evaluată a încheiat în perioada 25 septembrie 2008 – 08 aprilie 2014, un număr de opt contracte de ce­siune de drepturi și un contract de prestări servicii consultanță, și de la care a primit beneficii financiare în valoare de 12.624 Lei. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de con­flict de interese; Valeria Vioara Văleanu, Șef Secție – Secția de Oncologie – Spitalul Clinic de Urgență Sibiu. Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 23 mai 2007, întrucât, simultan cu funcția de Șef al Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sibiu, exercită și funcția de administrator al unei societăți comerciale. Ea ar fi încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, în timpul exer­ci­tării funcției de Șef al Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Ur­gență Sibiu, a obținut foloase materiale pentru sine, urmare a încheierii de con­tracte de cesiune drepturi de proprietate intelectuală cu S.C. Pfizer România S.R.L. și S.C. Roche România S.R.L., în condițiile în care cele două societăți au încheiat contracte de furnizare medicamente cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. De asemenea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a mai încheiat contracte de execuție lucrări (valoarea contractului fără TVA fiind de 25.479 lei), cu societatea comercială la care soțul persoanei eva­luate a deținut calitatea de administrator – președinte al consiliu de administrație în perioada 18 noiembrie 2011 – 26 aprilie 2013. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu privire la existența indiciilor refe­ri­toare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese; Victor Ivan, manager al Spita­lului Municipal Turnu Măgurele și fost Consilier local în cadrul Consiliului Local Turnu Măgurele (în perioada 29 ianuarie 2010 – 31 mai 2012) Teleorman. Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 21 mai 2012, întrucât, simultan cu funcția de al Spitalului Municipal Turnu Magurele exercită și funcția de cenzor (începând cu data de 01 august 2005) la o societate comercială. El s-a aflat în stare de incompatibilitate și în perioada exerci­tării mandatului de Consilier local în cadrul Consiliului local Turnu Măgurele, întrucât, Primăria Municipiului Turnu Măgurele, a avut relații comerciale cu societatea co­mer­cială în cadrul căreia persoana eva­luată deține funcția de cenzor. De aseme­nea, întrucât Spitalul Municipal Turnu Măgurele a stabilit relații comerciale cu societatea comercială la care persoana evaluată deține funcția de censor, Victor Ivan a încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie adminis­tra­tivă și penală. Agenția Națională de Inte­­gritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese; Marcel Pereanu, Șef Secție – Secția Clinică de Neurologie – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Se află în stare de incom­patibilitate începând cu data de 25 mai 2007 (data publicării legii 144/ 2007), întru­cât, simultan cu funcția de Șef al Secției Clinice de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, exercită și funcția de administrator al unei societăți comerciale. De asemenea, întrucât Spita­lul Clinic Județean de Urgență Sibiu a sta­bilit relații comerciale cu trei societăți comer­ciale cu care persoana evaluată are încheiate contracte și convenții, Marcel Pereanu a încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de inte­rese; Horia Pleș, șef Secție – Secția Clinică Neurochirurgie – Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara. Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de, 01 martie 2011, întrucât, simultan cu funcția de Șef al Secției Clinice de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara exercită și funcția de administrator al mai multor societăți co­mer­­ciale și al unei societăți civile medicale. De asemenea, întrucât societatea civilă medicală în cadrul căreia atât persoana evaluată, cât și soția acestuia dețin calita­tea de asociat, a stabilit relații comerciale cu Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara, în cadrul căruia persoana eva­luată deține funcția de șef de secție, Horia Pleș a încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timi­șoara cu privire la existența indiciilor refe­ritoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese; Adrian Șanta, șef secție – Clinica Radiologie-Imagistică Medicală – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și fost Manager interimar (02 august 2010 – 20 octombrie 2010), respectiv Manager al spitalului (20 octombrie 2010 – 09 iulie 2012). S-a aflat în stare de incompa­ti­bilitate în perioada, 02 august – 12 noiem­brie 2010, întrucât, simultan cu funcția de Manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a exercitat și funcția de me­dic primar în cadrul unei societăți comer­ciale. Șanta a încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, în cadrul căruia exercită funcția de Șef al Secției de Radiologie și Imagistică Medicală, a încheiat un contract de sponsorizare cu societatea comercială în cadrul căreia soția acestuia deținea funcția de medic (în perioada 01 februarie 1993 – 01 septembrie 2013) și cu care aceasta a încheiat prin internediul Cabi­netului medical individual, un contract pen­tru servicii de medicina muncii, contract valabil și în prezent. De asemenea, spitalul a stabilit relații comerciale și cu societatea comercială în cadrul căreia, persoana evaluată a ocupat funcția de medic primar (în perioada 07 decembrie 2012 – 01 februarie 2013), încheind cu această socie­tate în perioada 2010 – prezent, un număr de 96 acorduri-cadru/ contracte de furnizare medicamente. La data de 01 februarie 2013, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, persoana evaluată a încheiat un contract de prestări servicii medicale cu societatea comercială în cadrul căreia a ocupat funcția de medic primar, contract valabil până la data de 01 februarie 2016. ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese; Maria Diana Calcatinge, șef Secție – Secția Interne – Spitalul Municipal Mediaș, Sibiu. În perioada exercitării funcției de Șef al Sec­ției Interne din cadrul Spitalului Muni­cipal Mediaș, a semnat două contracte de consultanță științifică în domeniu medical cu o societate comercială care desfășoară relații comerciale cu Spitalul Municipal Me­diaș și cu care acesta din urmă a încheiat în perioada 2008 – 2014, un număr de 26 de contracte și acorduri de furnizare pro­duse medicamentoase. În anul 2011, ea a încheiat două contracte cu societatea co­mercială respectivă, în urma cărora aceas­ta a obținut un folos patrimonial în valoare de 13.063, 20 Lei. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș, cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infrac­țiu­nii de conflict de interese; Emil Băcilă, șef secție – Secția Cardiologie II – Spitalul Cli­nic Județean de Urgență Sibiu. În timpul exercitării funcției de Șef al Secției de Cardiologie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a încheiat con­tracte de cesiune drepturi de proprietate intelectuală cu S.C. Pfizer România SRL, obținând un folos material pentru sine în cuantum de 9.166 lei (din care 3.797 lei aferenți perioadei, 2013-2014), în condițiile în care societatea a încheiat un Acord Ca­dru de furnizare medicamente cu spitalul la data de, 01 februarie 2013. Agenția Na­țională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese; Maria Ionescu, șef serviciu – Serviciul Admi­nis­trativ – Spitalul Clinic de Urgență ”SF. IOAN”, București. Potrivit ANI, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, în exercițiul atribuțiilor de serviciu a semnat un contract de închiriere încheiat între spital și o societate comercială în cadrul căreia fiul său deține funcția de administrator. Agen­ția Națională de Integritate a sesizat Par­chetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 București, cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese; Nicolae Grigore, șef secție – Clinica Urologie – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. A încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, la data de, 01 aprilie 2013, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a încheiat cu Clinica Polisano (clinică în cadrul căreia Grigore a activat în perioada, 2004 – 2013 ca și medic colaborator) un contract de furnizare servicii medicale de imagistică de înaltă performanță pacienților internați. În baza contractului sus menționat, clinica a obținut venituri în cuantum de 580.752,22 Lei. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese; Anda Lorena Dijmărescu, director medical în cadrul Spitalului Clinic Municipal Filan­tropia Craiova, Dolj. În calitate de Director medical al Spitalului Clinic Municipal Filan­tropia Craiova a avizat și aprobat două contracte și un Acord între Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova și trei socie­tăți comerciale la care persona evaluată deține interese și părți sociale, fie perso­nal, fie prin intermediul membrilor de fa­milie, respectiv fratele acesteia, încălcând astfel atât regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, cât și regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infrac­țiu­nii de conflict de interese; Adrian Valentin Cotârleț, Manger – Spitalul Municipal de Urgență Moinești, Bacău. În timpul exer­citării funcției de Manager al Spitalului Municipal de Urgență Moinești a încheiat și derulat contracte privind subprogramul de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin cu socie­tatea comercială în cadrul căreia soția persoanei evaluare deține funcția de asociat unic/administrator. Agenția Națio­nală de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese; Ligia Florina Popa, șef Secție – Secția Fizio­terapie I – Spitalul Clinic Județean de Ur­gență Sibiu. În timpul exercitării funcției de Șef al Secției de Fizioterapie I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a încheiat contracte civile, contracte de consultanță, contracte de cesiune a drepturilor de autor cu mai multe societăți comerciale cu care Spitalul Clinic Jude­țean de Urgență Sibiu a încheiat și derulat contracte de furnizare servicii medicale, contracte de furnizare produse.