Între 10 și 11 iunie, Tomșaniul petrece la ediția 47 a Fagurelui de Aur


• sărbătoarea-simbol a comunității păstorită de pesedistul Dumitru Pearcu are un program deosebit de amplu

Spre deosebire de alte localități rurale unde ziua comunei se rezumă la o petrecere în aer liber și un recital susținut de artiști pe bani mulți, tomșenenii știu că, de 47 de ani încoace, Fagurele este un prilej pentru o sărbătoare mult mai elaborată și nu doar pentru apicultori, care, și în anul acesta, au avut de suferit însemnate pierderi din cauza capriciilor vremii.
Și în acest an, în al doilea sfârșit de săptămână al primei luni de vară, adică între 10 și 11 iunie, administrația Pearcu a pus la cale un program festiv generos cu activități sportive, în special fotbal, dar și cu evenimente culturale având în prim plan ansambluri locale precum orchestra „Rapsodia vâlceană” a Centrului de Creaţie Vâlcea, Ansamblul folcloric „Moştenitorii” de la Pietrari, Ansamblul „Nedeiţa” (Tomşani), Grupul folcloric „Haiducii” (Amărăşti), Ansamblul „Domniţele” (Costeşti).