Intrăm și noi în epoca tehnologiilor informaționale


• cetățenii din 30 de localități vâlcene vor putea plăti taxele și impozitele folosind internetul

Ieri, în sala de ședințe a Consiliului Județean, președintele Ion Cîlea a prezentat două proiecte ce vizează dezvoltarea serviciilor publice, folosind noi tehnologii, precum soluțiile e-guvernare. În prezența mai multor primari din cele 30 de localități beneficiare ale proiectelor, șeful județului a vorbit despre importanța pe care aceste schimbări o vor aduce în viața comunității. „Promovăm transparența și utilizarea de noi tehnologii pentru a construi și consolida dialogul direct cu cetățenii acestui județ. Cele două proiecte despre care discutăm corespund foarte bine noilor cerințelor ale oamenilor. Chiar dacă am întâmpinat unele dificultăți pentru a primi finanțarea pe aceste două proiecte ce urmează să fie derulate cu fonduri europene, eu zic că, împreună cu colegii mei, am reușit să facem o treabă bună. Nu vă mai spun că Ghidul Solicitantului s-a schimbat de două ori și a trebuit să refacem părți ale proiectelor. În plus, timpul necesar pentru implementarea proiectelor a fost de numai 14 zile. Un record, vă spun cu toată onoarea. Nu am mai întâlnit așa ceva! Trebuie să mai spun că noi am elaborat patru proiecte, nu doar acestea două care au primit finanțare. Fiecare proiect viza implementarea acestor soluții de e-guvernare în câte 15 localități. Nu am primit fonduri decât pentru două dintre ele, Grupa 1 și Grupa 4, însă celelalte au fost respinse la o diferență de punctaj foarte mică și am toată încredere că, în viitor, vor primi finanțare europeană”. Valoarea celor două proiecte este destul de consistentă. Conform spuselor șefului județului, primul dintre acestea are o valoare de 6.524.518,72 lei, respectiv 6.073.203,20 lei pentru cel de-al doilea. Contribuția Consiliului Județean pentru aceste proiecte a fost de 130.000 lei, în cazul primului proiect, respectiv 122.000 lei pentru cel de-al doilea.

 

Cu ce se aleg beneficiarii după implementarea proiectelor?

 

Punctual, Ion Cîlea a prezentat ce noutăți și avantaje vor avea cetățenii după implementarea proiectelor de e-guvernare. Astfel, sistemul electronic presupune ca un soft securizat să asigure buna funcționare a Registrului Agricol respectiv a Direcției Taxe și Impozite din cadrul tuturor celor 30 de localități beneficiare. Chiar dacă pare complicat, mai ales pentru persoanele vârstnice, cetățenii celor 30 de localități vor putea achita într-un timp mai scurt taxele și impozitele, iar problemele cu delimitarea vecinătăților în cazul terenurilor agricole și forestiere ar trebui să se reducă simțitor. Fiecare primărie va primi laptopuri, imprimante multifuncționale, A4 și A3, softul special, stații de lucru, softuri specializate, precum și linie de internet securizată. Buna funcționare a întregului ansamblu informatic va fi coordonată de la Consiliul Județean, instituția urmând să intre, cât de curând, în posesia unui centru de date, a șase laptopuri pentru administratorii tehnici, lapte stații de lucru, mai multe imprimate multifuncționale, A4 și A3, precum și a liniei de internet securizat.