Într-o singură zi, două sinucideri la Spitalul Județean


Dublă tragedie la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea. Într-o singură zi, două femei s-au sinucis aruncându-se de la ultimele etaje ale unității medicale. Într-un prim caz, este vorba despre o femeie cu vârsta de aproximativ 53 de ani, care era internată la secția Medicală, pentru un tratament, suferind, însă, și de afecțiuni psihiatrice. Femeia s-a aruncat în gol de la etajul 6 al clădirii. O altă femeie, trecută de 60 de ani, dar care nu era internată, a urcat la ultimul etaj al Spitalului Județean, de unde s-a aruncat. Managerul SJU Vâlcea, dr. Dan Ponoran, a precizat că se va face o anchetă administrativă privind cele două incidente.