Intervenție promptă la podul din Secărele – Mlăceni


În doar trei zile, autoritățile publice locale din Perișani au reușit să remedieze problema la podul de la Secărele din satul Mlăceni. Forța apei adusă de pârâul Dosului a erodat talvegul albiei, adâncindu-se cu 2-3 metri. A fost nevoie de intervenția promptă a autorităților pentru a stopa fenomenul de distrugere a podului. În caz contrar, potrivit declarației edilului Ion Sandu, apa ar fi răsturnat toate gabioanele ce consolidează cele două maluri. Dacă în anul 2004, podul de la Secărele din satul Mlăceni era unul rustic, simplu, în 2013 s-a construit unul din cele mai moderne poduri din județ.