Intervenție în județul Olt: Pompierii au descoperit un bărbat carbonizat


Luni dimineața, la o casă aflată în comuna Vitomirești din județul Olt, a fost semnalată producerea unui incendiu. La intervenție s-au deplasat pompierii militari vâlceni cu două autoturisme de stingere și o ambulanță SAJ. Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la o locuință construită din lemn (cu cercuială) cu învelitoare din tablă, în suprafață de 10 mp. Din nefericire, din incendiu a fost scoasă o victimă (bărbat, în vârstă de 78 ani) carbonizată – decedată înaintea sosirii pompierilor militari. Intervenția a fost asigurată cu mijloace de primă intervenție și motopompe, din cauza imposibilității ajungerii cu autospecialele (necesitatea traversării unui pârâu). Incendiul a fost observat târziu, cea mai apropiată locuință fiind situată la circa 500 de metri.
• Material realizat cu sprijinul ISU Vâlcea