Interimat la conservatori


parvulescu_adrian• în locul lui Mihai Persu a fost desemnat, până la jumătatea lunii decembrie, Sorin Petrescu

Demisia preşedintelui Mihai Persu din fruntea organizaţiei municipale a Partidului Conservator – filiala Vâlcea a generat derularea rapidă a unei şedinţe de Birou executiv judeţean. În urma acesteia, a fost numit preşedinte interimar al organizaţiei municipale a PC domnul Sorin Petrescu, inginer silvic de profesie. „Perioada de interimat a fost stabilită până la jumătatea lunii decembrie a acestui an, când vor trebui organizate alegeri. Organele centrale ale partidului au fost informate despre această mutare, aşa că munca lui Sorin Petrescu în fruntea organizaţiei municipale a început deja. Mai vreau să precizez că-n funcţia de purtător de cuvânt al organizaţiei municipale a fost numit Nicolae Buzatu”, ne-a declarat Adrian Pârvulescu (foto), prim – vicepreşedinte al PC Vâlcea.

Mihai Persu a lăsat în urma sa, conform adeziunilor înregistrare la sediul din strada Carol I al PC, un număr de aproximativ 150 membri cotizanţi. Din spusele prim – vicepreşedintelui Pârvulescu am reţinut ideea că încă 80 de adeziuni noi – nouţe vor fi înregistrate în scurt timp în PC.