Întâlnire de „gradul zero” pentru polițiștii din Titești și Racovița


În urmă cu câteva zile, oamenii legii care lucrează la posturile din comunele Titești și Racovița au avut parte de o întâlnire cu vizitatori destul de rar întâlniți pe meleagurile județului nostru. În timp ce patrulau pe drumul județean din zonă, polițiștii au întâlnit două persoane care încercau să campeze o rulotă. După ce le-au solicitat actele de identitate, oamenii legii au avut prilejul să constate că persoanele întâlnite formau un cuplu și erau venite tocmai din Finlanda.
Ospitalieri, cei doi polițiști le-au oferit turiștilor nordici un loc mai bun de campare, precum și posibilitatea de a-și prepara mâncare prin intermediul unui sistem electric. Încântați de cele câteva zile petrecute în județul nostru, dar și de felul în care au fost primiți de polițiștii vâlceni, turiștii finlandezi au postat un material video în care le aduc mulțumiri. Mai mult, cei doi le-au oferit oamenilor legii din Titești și Racovița chiar și un mesaj, scris în limba engleză, în care țin să le mulțumească pentru ospitalitate. Ce să zicem, să tot auzim de astfel de vești.