Întâlnire cu tradiţia


Începând cu data de 22 septembrie 2012, statele membre UE sărbătoresc „Zilele europene ale patrimoniului”, eveniment în cadrul căruia se vor promova „comorile ascunse”, invitând vizita­torii să fie martorii aspectelor rar văzute sau neaşteptate ale patrimoniului ascuns sub pământ, în peisaj sau între ziduri. Organizate de Uniunea Europeană şi Consiliul Europei, „Zilele europene ale patrimoniului” s-au bucurat de un succes răsunător încă de la prima ediţie, care a avut loc în anul 1999. Aproximativ 20 de milioane de vizitatori sunt atraşi în fiecare an de peste 30.000 de obiec­tive care pot fi vizitate cu ocazia evenimentului. Toate statele membre UE privilegiază, cu această ocazie, „căile culturii” pentru a mări gradul de conştientizare al patrimoniului la punctele comune ale vieţii artistice, ştiinţifice sau comerciale.

Tema, sub care se vor desfăşura evenimentele culturale în România, „Meşteşuguri tradiţionale – contribuţia acestora la  conservarea patrimoniului cultural”, îşi propune să evidenţieze legătura cetăţenilor cu monumentele istorice din localitatea lor, din comunitatea lor culturală.

Tema, propusă, oferă posibilitatea iniţierii organizării  evenimentelor culturale  care să ilustreze beneficiile aduse de meşteşugurile tradiţionale la activitatea de conservare a patrimoniul cultural – material mobil şi imobil,  imaterial – la dezvoltarea economică a comunităţii pe diverse căi: promovarea meseriilor tradiţionale, a produselor tradiţionale, a turismului cultural, a industriei activităţilor culturale.

„La Vâlcea, până la finele lunii noiembrie, aveţi ocazia să vizitaţi, în cadrul Muzeului Satului Vâlcean o expoziţie care adună obiectele de lemn, port popular.  Sub titulatura de „Meşteşuguri tradiţionale”, evenimentul adună piese de interior şi ceramică de cea mai mare valoare pentru patrimoniul judeţean dar şi naţional. Ieşite din mâinile artiştilor populari din zona Horezu, Zătreni sau Sălătrucel acestea duc mai departe moştenirea unor păstrători precum Victor Vicşoreanu, Dumitru Mischiu,, Stelian Ogrezeanu, Dumitru Şchiopu, Maria Stănciucu, Alexandru Dogaru, Iosif Popescu, Gheorghe Bănacu şi, nu în ultimul rând, Gheorghiţa Măleanu” ne-a lămurit Ion Dumitrescu, şeful secţiei de la Muzeul Satului.