Iniţiativa senatorului Niţu a ajuns la a 15-a ediţie a „Zilei comunei Măciuca”


Ca în fiecare an, în data de 15 august, în zi de mare praznic religios – Adormirea Maicii Domnului, la Măciuca e mare sărbătoare. În acest an, Primăria și Consiliul Local Măciuca organi­zea­ză cea de-a XV-a ediție a sărbătorii „Urcai Dealul la Măciuca”, ediție care marchează și împlinirea a 483 de ani de la prima atestare docu­mentară a localității. „Ediția din acest an stă sub semnul sărbă­to­ririi tuturor localnicilor care poartă numele sfânt și care sunt invitați la Primărie, începând cu ora 12.00, să fie felicitați în cadru festiv de autorități. Pentru microbiștii din localitate vor avea loc și două meciuri demonstrative de fotbal. De la ora 10.00, pe teren vor intra jucătorii de la CSM 2 Măciuca împotriva «veteranilor» de la fosta Damila Măciuca. Meciul surpriză va fi însă amicalul pe care elevii lui Erik Lincar de la CSM Râmnicu Vâlcea îl vor susține în compania celor de la FC Olt”, declară senatorul Dan Niţu.

Din programul pregătit de organizatori nu lipsesc nici muzica și nici distracția, pe scena ampla­sată în târgul din centrul localității fiind invitați îndrăgiți inter­preți de muzică populară și ușoară. Printre aceștia Mioara Raica, Alin Pave­lescu, Cristina Udrea și Luminiţa Tănasie, acompaniați de orchestra Rapsodia Vâlceană a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea. Cap de afiș este Ionuț Dolănescu care, alături de soția sa Doinița, va susține un concert începând cu ora 17.00. Sărbătoa­rea măciucenilor se va încheia în jurul orei 22.00, cu un foc de arti­ficii. Mai trebuie spus că sponsorii principali ai evenimentului sunt Damila SRL și senatorul Dan Nițu, cel care, în urmă cu 15 ani, a inițiat această sărbătoare.