Îngrijorător: locul de joacă de lângă Colegiul Național „Matei Basarab” a fost vandalizat


În cursul nopții trecute, persoane încă neidentificate au vandalizat locul de joacă de pe str. Henri Coandă, din vecinătatea Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab”, smulgând sau distrugând echipamente din dotarea acestuia. Direcția Administrării Domeniului Public – care răspunde de întreținerea acestor facilități la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea – va lua imediat măsurile necesare pentru repararea acestui spațiu destinat copiilor. Totodată, a fost sesizată şi Poliția pentru demararea cercetărilor în vederea identificării celor ce se fac vinovați de această faptă incalificabilă. Locul de joacă de lângă CNI „Matei Basarab” a fost inaugurat la finele anului trecut şi s-a bucurat de multă apreciere atât din partea celor mici, cât şi din partea părinților şi bunicilor acestora. Este regretabil că persoane iresponsabile s-au dedat la astfel de fapte, lipsindu-i pe copii de un loc de joacă modern şi sigur şi prejudiciind, în acelaşi timp, bugetul local.
• Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea