Înfrângere la limită pentru municipale


• HCM Râmnicu Vâlcea a cedat greu în faţa Dunării Brăila, scor 27-29, după ce, la pauza meciului, cele două echipe se aflau la egalitate

După o perioadă bună traver­sată în Liga Națională de handbal feminin, când jucătoarele de la HC Municipal Râmnicu Vâlcea au „legat” primele două succese con­se­cutive din acest sezon, echipa noastră și-a găsit, din păcate, „nașul”. Sâmbătă, în Sala Sportu­rilor „Traian”, gruparea pregătită de antrenorul Constantin Ștefan a dat piept cu echipa clasată pe locul al treilea în ierarhia Ligii Naționale, HC Dunărea Brăila. Partida, din cadrul etapei a XI-a, a fost una viu-dispu­tată, ambele formații luptând minute bune de la egal la egal. Vâlcencele au început mai bine jocul și au reușit să își ia un avantaj de câteva goluri încă după scurgerea primelor cinci-zece minute ale întâlnirii. Fe­tele noastre au rămas la condu­ce­rea ostilităților și după depășirea jumătății primului act, echipa din Brăila fiind cea care a alergat după egalare. Câteva greșeli comise însă de municipale în ultimele minute ale întâlnirii de sâmbătă au făcut ca Brăi­la să treacă la conducere și Vâlcea să fie nevoită să lupte pen­tru a nu intra „la cabine” în deza­vantaj. Din fericire, municipalele au găsit câteva momente de strălucire, marcând două goluri care au consemnat rezultatul pauzei: 15-15.

Oaspetele au dominat repriza secundă. Vâlcea a fost aproape de o revenire miraculoasă în ultimele minute!
Revenirea de la vestiare a găsit cele două echipe cu aceeași poftă de joc, Vâlcea și Brăila ținându-se reciproc în șah. Din păcate pentru echipa noastră, municipalele și-au pierdut iar ritmul după minutul 40 al partidei. Jucătoarele de la malul Dunării au profitat din plin de hibele apărute în angrenajul formației râmnicene, vizitatoarele reușind să marcheze gol după gol în poarta noastră. Așa s-a făcut că, în preajma minutului 50, Brăila avea un avantaj de cinci goluri și speran­țele vâlcencelor pentru un rezultat bun tindeau spre zero. Acestea nu s-au dat însă bătute chiar ușor și au făcut viața grea dunărencelor. În ultimele zece minute ale întâlnirii, Vâlcea a fost echipa mai arțăgoasă, care a căutat cu ardoare o nesperată revenire. Dramatismul a atins punctul culminant cu câteva minute înaintea gongului de final. Vâlcea s-a apropiat la un singur gol de Brăila și avea posibilitatea să întoarcă în favoarea sa o partidă în care, la un moment dat, totul părea pierdut. Din păcate pentru fetele noas­tre, acestora le-au lipsit viziu­nea și luciditatea în ultimele minute ale întâlnirii. Brăila a arătat ca o echipă mai matură, dar și noro­coa­să, de ce să nu recunoaștem, și a punctat când avea mai mare nevoie. Partida s-a încheiat cu scorul de 29-27 în favoarea echipei de la malul Dunării, aceasta plecând de la Vâlcea cu trei puncte extrem de prețioase. În urma acestui eșec, HC Municipal a pierdut un loc în clasamentul Ligii Naționale și a coborât pe poziția a noua, având 12 puncte acumulate.

Încă două partide până la finalul turului
După jocul contra Dunării Brăila, sportivele de la HC Municipal vor mai avea de susținut alte două meciuri până la finalul turului Ligii Naționale. În etapa a douăsprezecea (meciul fiind programat pe 15 noiembrie, cu începere de la 11.30), echipa noastră se va deplasa la Zalău, pentru ca, în ultima rundă a turului (pe 21 noiembrie), HCM să primească vizita Universității Cluj.

Rezultatele
etapei a XI-a
Unirea Slobozia – CSM Bucureşti 17-28
HCM Roman – HC Alba Sebeş 25-21
Corona Braşov – Rapid Bucureşti 33-18
HC Zalău – Universitatea Cluj 30-25
SCM Craiova – Măgura Cisnădie 25-22
HCM Râmnicu Vâlcea – HC Dunărea Brăila 27-29
CSM Ploiești – HCM Baia Mare 23-29