Infractorii nu se potolesc deloc. Polițiștii vâlceni dau amenzi pe bandă rulantă


Zilele trecute, oamenii legii din județul nostru au avut surpriza să constate că un cetățean, domiciliat în Republica Moldova, încerca să comercializeze, fără a deține vreun document legal, cantitatea de 348 kilograme de… ciuperci. Pentru fapta sa, comerciantul de ocazie s-a ales cu o amendă de 500 de lei. Întreaga cantitate de ciuperci a fost confiscată și predată unei societăți comerciale în vederea valorificării.

Și un tânăr din comuna Mihăești a căzut, tot în această săptămână, în „plasa” polițiștilor. Mădălin V., de 23 ani, a fost prins în flagrant, în zona Stației CF Govora, în timp ce încerca să sustragă produse petroliere din vagoanele unui tren comercial. Pentru fapta sa, tânărul a fost amendat cu 1.500 lei.

Cu o amendă și mai mare s-a ales însă un râmnicean. Constantin R., de 51 ani, a fost depistat de către vigilenții oameni ai legii în timp ce transporta, cu ajutorul unei autoutilitare, mărfuri alimentare lipsite de orice fel de document al provenienței. Bărbatul a primit o amendă în cuantum de 2.000 lei.