Infracțiuni rutiere în Șirineasa, Orlești și Popești


• în numai câteva ore, au fost întocmite trei dosare penale

Polițiștii vâlceni nu stau deloc degeaba. Asta putem constata după mai multe acțiuni pentru comba­te­rea evenimentelor rutiere, desfășu­rate în ultima zi de week-end pe drumurile din județul nostru. Așa se face că, în numai câteva ore, în trei localități, au fost constatate tot atâtea infracțiuni grave, soldate cu întocmirea unor dosare penale.
În rândurile următoare, redăm localitățile în care au fost descope­rite aceste infracțiuni, precum și motivele care au impus întocmirea dosarelor penale. Informațiile care vor fi prezentate ne-au fost trans­mi­se de către polițiștii vâlceni prin in­ter­mediul unui comunicat de presă:
Șirineasa: un tânăr de 25 de ani și domiciliul în Râmnicu Vâlcea a fost depistat în timp ce conducea o motocicletă neîmatriculată. Pe lângă acest aspect, el urmează să fie cercetat și din cauza faptului că nu deținea peris de conducere corespunzător categoriei A (acolo unde se încadrează motocicletele).
Orlești: după ce a fost oprit în trafic de către polițiștii, pe numele unui tractorist din Orlești a fost întocmit dosar penal. Conform cercetărilor, bărbatul de 65 de ani se face vinovat pentru faptul că se urcase la volanul tractorului deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie.
Popești: un bărbat cu vârsta de 32 de ani din localitate a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DC 105 sub influența băuturilor alcoolice. După ce a fost verificat cu aparatul etilotest, oame­nii legii au constatat că imprudentul șofer se urcase la volanul mașinii deși avea o concentraţie alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expi­rat. Poate omul crezuse că neobo­siții polițiști vâlceni nu efectueză controale și pe drumurile comunale!