Infracțiune de week-end pe drumurile din Vâlcea


Zilele trecute, polițiștii rutieri din Râmnicu Vâlcea au oprit un autoturism în vederea efectuării unui control de rutină, pe strada Calea lui Traian. În urma verificărilor, s-a constatat că la volanul mașinii se afla un bărbat cu vârsta de 36 de ani și domiciliul în municipiu. După ce l-au verificat cu aparatul etilotest, oamenii legii au constatat că șoferul în cauză servise ceva tărie înainte de a se urca la volanul, aparatul etilotest indicând 0,73% mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a devenit recalcitrant și s-a ales cu dosar penal

Imediat după acest moment, polițiștii l-au condus la spitalul județean pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Ajuns în fața medicilor, șoferul a devenit recalcitrant și a refuzat procedura. Oamenii legii anunță că, pentru faptele sale, șoferul în cauză urmează să fie aspru sancționat. Pe numele lui a fost întocmit dosar, el urmând să fie cercetat penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influenţa alcoolului și pentru prevalarea de la prelevarea probelor biologice.