INFORMAȚII LEGISLATIVE IMPORTANTE de la senatoarea Banu


Zilele trecute, în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări s-a aflat pe ordinea de zi un subiect care interesează mii de lucrători din domeniul sănătății – L19/2021, proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19.
„Am votat, alături de colegii mei din PNL și de partenerii din alianță USR-PLUS cu toată deschiderea și cu maximă responsabilitate proiectul de lege. Asta pentru că îmi doresc respectarea drepturilor legale și morale din sănătate, pentru că recunosc meritul celor care luptă împotriva acestui virus și pentru că numai împreună putem învinge. Din păcate, aleșii PSD și AUR s-au opus. Ei n-au înțeles că sănătatea românilor este prioritară, că sănătatea românilor nu se negociază și nu se speculează politic”, a declarat senatoarea Claudia Banu.