Încurajăm consumul de fructe și legume în școli


• declară deputatul Daniela Oteșanu
Vâlceanca Daniela Oteșanu ne-a comunicat că, în calitate de cameră decizională, Camera Deputaților a adoptat în data de 6 februarie propunerea legislativă al cărei inițiator este Guvernul, privind aprobarea participării României la programul pentru școli al Uniunii Europene. Propunerea legislativă a fost adoptata cu 271 voturi pentru, 0 abțineri, 0 împotrivă. „Prin unificarea actualelor programe de încurajare a consumului de fructe și legume în școli, respectiv de distribuirea laptelui în școli, se consideră că o abordare unitară într-un cadru juridic și financiar comun este cea mai adecvată cale pentru îndeplinirea obiectivelor specifice urmărite de politica agricolă comună”, declară deputatul Oteșanu.
Tendința de scădere a consumului de fructe și legume proaspete și de produse lactate în rândul copiilor precum și persistența fenomenului de obezitate infantilă se poate corecta prin acest program care, poate contribui, la formarea de obiceiuri alimentare sănătoase și la consumul de produse locale. Având în vedere noile reglementări europene, se impune crearea unui cadru național pentru participarea României la acest program european. Implementarea programului pentru școli, alături de distribuția produselor de panificație reprezintă o oportunitate acordată sectoarelor românești de fructe și legume, de procesarea laptelui și a produselor de panificație.