Început de an, început de lună: Cozi pentru împrumuturi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor


De la începutul lunii și până-n prezent, 557 de pensionari s-au prezentat la ghișeul CARP Râmnicu Vâlcea pentru a solicita un împrumut financiar. Potrivit datelor furnizate de președintele unității, Grigore Răban, su­ma totală acordată a fost de 947.655 lei. „Cum a început anul, cum s-au făcut cozi la ghișee. Oamenii vin să se împrumute pentru a-și putea achita dările către stat, să-și cumpere medicamente sau să-și ajute nepoții. În spitale, știm deja care este situația. Oricum, oamenii s-au prezentat la unitate nu doar pentru împrumuturi, ci să-și achite și ratele sau cotizațiile”, a declarat președintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Râmnicu Vâlcea.
Pentru suma maximă ce poate fi acordată, 5.000 lei, s-au împrumutat șapte persoane, două au solicitat câte 4.800 lei, opt câte 4.500 lei, șase câte 4.000 lei, iar la polul opus, pentru sume până-n 500 lei, s-au împrumutat 50 de persoane. Cea mai mică sumă acordată a fost de 100 lei.