Începe Salonul judeţean al artelor practicate de persoane cu dizabilităţi


Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea organizează astăzi, începând cu ora 17.00, cea de a X-a ediţie a Salonului judeţean al artelor practicate de persoane cu dizabilităţi. În context, expun plasticieni, unii cu un palmares bogat de premii judeţene şi naţionale, cu expoziţii personale (Gabriel Medvedov, Dumitru Zamfira, Diana Mitulescu), alţii aflaţi într-o competiţie valorică.

În program sunt înscrişi şi creatorii de literatură care vor recita din scrierile lor: Ilorian Păunoiu (poet), Marian Pătraşcu (scriitor). Evenimentul va începe cu un cuvânt de mulţumire înălţat lui Dumnezeu de P.C. preot Raul Popescu, tălmăcitor al credinţei creştine ortodoxe pentru persoanele care folosesc limbajul non-verbal, slujind la Bolniţa Catedralei Arhiepiscopale Rm. Vâlcea, în fiecare duminică. Sunt invitaţi atât creatorii de artă, persoane cu dizabilităţi, familiile lor cât şi oameni de cultură şi artă care le admiră harul şi pot să îşi exprime opinia asupra lucrărilor prezentate. Informaţiile ne-au fost oferite de Elena Stoica, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.