ÎNCEPE DEZINSECŢIA Râmnicului!


Primăria Râmnicu Vâlcea a informat locuitorii municipiului că, în perioada 14 – 25 iunie 2021, se vor executa tratamente la sol de dezinsecţie şi deparazitare pe spaţiile verzi aparţinând domeniului public (pentru combaterea căpuşelor şi ţânţarilor), precum şi acţiuni de deratizare (combaterea rozătoarelor) la punctele de colectare a deşeurilor menajere. În cazul unor condiţii meteorologice nefavorabile, perioada pentru tratamentele de dezinsecție şi deparazitare se va decala sau prelungi. Produsele utilizate sunt: K-OTHRINE SC 25 – substanţă activă deltametrin pentru pentru combaterea insectelor de disconfort (ţânţari, căpuşe, muşte) şi VERTOX PASTA BAIT – pentru combaterea rozătoarelor (şoareci, şobolani). Produsele fac parte din grupa Xn şi Xi de toxicitate şi sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății.
Apicultorii şi sericicultorii de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea sunt rugaţi să ia toate măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine şi a viermilor de mătase prin evitarea contactului cu substanţele insecticide distribuite.
Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea