ÎNCEP SIMULĂRILE PROBELOR SCRISE pentru Bacalaureat


Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea au anunțat condițiile în care elevii de liceu vor susține simulările probelor scrise pentru examenul de Bacalaureat din acest an. Astfel, indiferent de rata de infectare din localitățile în care sunt organizate centrele de testare, toți elevii care vor susține simulări pentru examenele naționale vor veni la școală (excepția reprezentând-o localitățile care se află în carantină).
Pentru examenul de Bacalaureat 2021, simulările sunt programate în datele de 22, 23, 24 martie. În context, este de amintit și faptul că, pe 29 și 30 martie 2021, în aceleași condiții sanitare, se vor desfășura simulările pentru examenul de Evaluare Națională.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul Biroului de comunicare al IȘJ Vâlcea