„Încep să vină rezultate de la toate secţiile şi acesta este un lucru foarte bun”


• susţine profesorul Nicolae Bugheanu, directorul CSŞ Râmnicu Vâlcea

bugheanu_birouDacă săptămânile trecute, secţiile Karate şi Lupte Greco-Romane au adus rezultate dintre cele mai bune în palmaresul Clubului Sportiv Şcolar din Râmnicu Vâlcea, întrecerile organizate week-end-ul recent încheiat au adus în prim-plan sportivii secţiilor Box şi Tenis de masă. Pugiliştii profesorului Marius Băluţă s-au remarcat la Craiova, acolo unde au cucerit trei medalii la Cupa României, în timp ce, tot în cadrul unei etape din Cupa României, dar la tenis de masă, sportiva Miruna Stanciu şi-a adju­decat prima poziţie. În cazul micuţei tenismene pregătită de antrenorii Mihaela Truşcă şi Cristian Popescu, trebuie spus că ea a terminat întrecerea pe prima poziţie a concursului organizat la Zalău, în perioada 24-26 octombrie. „Chiar dacă întrecerile oficiale din noul an şcolar nu au debutat de prea mult timp, pot spune că au început să vină rezultate de la toate secţiile. Iar acesta este un lucru foarte bun. Avem dovada că se muncește foarte bine la fiecare dintre secţii, iar sportivii noştri sunt dornici de a obţine performanţe”, a concluzionat profesorul Nicolae Bugheanu, directorul Clubului Sportiv Școlar din Râmnicu Vâlcea.